Imagini satelit: Spitalele din Wuhan erau supraaglomerate din octombrie

Un studiu Harvard Medical School indică posibilitatea ca noul coronavirus să fi fost prezent în regiunea Hubei încă din toamna lui 2019.

Cercetătorii au analizat imagini din satelit și au observat “creșteri mari ale traficului auto în parcările a cinci mari spitale din Wuhan, la sfârșitul verii – începutul toamnei lui 2019.”, potrivit declarațiilor dr. John Brownstein, profesorul de la Harvard care a condus studiul.

Brownstein a spus pentru ABC News că acestă situație a “coincis” cu intensificarea căutărilor pe internet pentru “anumite simptome care mai târziu au fost asociate cu noul virus”.

Deși dovezile sunt conjuncturale, el spune că studiul aduce noi informații legate de originea Covid-19.

“Ceva s-a întâmplat în octombrie”, a spus profesorul. “În mod clar a existat un fenomen perturbator în rândul populației, înainte de momentul care a fost declarat oficial ca începutul epidemiei.”.

Deși oficialii chinezi au informat Organizația Mondială a Sănătății abia pe 31 decembrie în legătură cu o infecție respiratorie care circula în Wuhan, agențiile de informații americane au transmis acest fapt către Pentagon de la începutul lui noiembrie.

Echipa lui Brownstein a comparat imagini din satelit făcute în perioade similare ale anilor 2018 și 2019. “Parcările vor avea un grad mai mare de ocupare dacă spitalul este aglomerat. Spitalele sunt mai aglomerate decât de obicei atunci când se întâmplă ceva în respectiva comunitate. Deci poți face o corelare cu mașinile din parcare. Am observat creșteri în cazul mai multor instituții de acest tip.”

Cercetătorii sunt conștienți că dovezile nu sunt de necontestat, dar indică un fapt neobișnuit.

FOTO: ABC News

Pe 10 octombrie 2018, erau 171 de mașini în parcarea spitalului Tianyou din Wuhan, unul dintre cele mai mari din oraș. Un an mai târziu, 285 de mașini, o creștere de 67%, relatează ABC News.

Alte spitale au avut creșteri de până la 90% în această privință.

FOTO: ABC News

Oamenii de știință precizează că au luat în calcul toate aspectele care puteau duce la intensificarea traficului din spitale, dar spun că nu au găsit alte elemente care putea duce la această situație.

“Dacă analizezi toate imaginile existente, începând cu anul 2018, observi că aglomerările cele mai mari sunt în perioada septembie-decembrie 2019.”, spune Tom Diamond, președintele RS Metrics (companie de analiză a imaginilor transmise de sateliți), care a participat la cercetare.

“Compania noastră măsoară schimbările obiceiurilor de consum prin analiza imaginilor parcărilor unor retaileri importanți. În general sunt modificări de 2-3%. Nu este cazul aici. Este clar o schimbare majoră”, a mai spus Diamond.

Exit mobile version