Iată ce riști dacă zădărnicești combaterea bolilor sau răspândești informații false în contextul coronavirusului
Ce riști dacă zădărnicești combaterea bolilor sau răspândești informații false în contextul coronavirusului:
- E bine ca, dacă ai călătorit în străinătate în ultimele zile, să recunoști acest lucru în fața autorităților. Altfel, riști să intri sub incidența articolului 352 din codul penal, cel referitor la zădărnicirea combaterii bolilor.
- Potrivit articolului 352, alineatul 1 : Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Alineatul 2 prevede că, dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
De asemenea, în contextul măsurilor luate de autorități pe fondul pandemiei de coronavirus și al informațiilor neverificate care circulă în această perioadă, e bine pentru tine și pentru toți ceilalți să te abții de la a răspândi informații false.
Potrivit articolului 404 din Codul Penal, Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Ascultă mai multe aici!
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook