Ieri, oficialii guvernamentali au spus că nu-i vor sfătui pe olandezi să poarte mască pentru a preveni răspândirea virusului, afirmând că eficacitatea acestora nu a fost demonstrată.
Decizia a fost anunțată de ministrul Sănătății, Tamara van Ark, după ce a fost aprobată de Institutul Național de Sănătate din Olanda (RIVM), potrivit Reuters.
Autoritățile vor căuta, în schimb, să implementeze reguli stricte de distanțare fizică.
“Din moment ce eficacitatea măștilor nu a fost demonstrată din punct de vedere medical, Guvernul a decis că purtarea măștii nu va fi obligatorie.”, a spus van Ark în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Haga.
Olanda abordează o strategie diferită față de majoritatea țărilor europene, care au impus purtarea măștii în spații închise sau în zonele exterioare foarte aglomerate.
Jaap van Dissel, șeful RIVM, a declarat că organizația pe care o conduce este conștientă de faptul că măștile ar putea încetini extinderea virusului, dar nu există convingerea că ele ar fi de folos în acest moment al epidemiei.
El este de părere că purtarea incorectă a măștii și nerespectarea distanțării fizice duc la o accelerare a transmiterii.
“Considerăm că, dacă am impune purtarea măștii, ar trebui să-i și instruim riguros pe oameni privind modul de folosire.”, a argumentat van Dissel.
Pentru moment, olandezii sunt obligați să folosească măști doar în mijloacele de transport în comun și aeroporturi.
Olanda a înregistrat până acum aproape 54.000 de cazuri și mai bine de 6.000 de victime.