Germania vrea să suspende administrarea vaccinului AstraZeneca pentru cei sub 60 de ani. Berlin și Munich au făcut-o deja
Germania vrea să suspende utilizarea vaccinului anti-Covid produs de AstraZeneca, pentru cei cu vârsta sub 60 de ani, în urma unei noi recomandări făcute marți de comisia de vaccin, după ce au fost raportate mai multe cazuri de efecte adverse (cheaguri de sânge). Berlin și Munich au întrerupt deja administrarea. Comisia STIKO „a decis să recomande vaccinul doar celor peste 60 de ani”. Opinia se bazează pe „datele disponibile în prezent, care indică apariția trombozei ca efect secundar” care afectează „în principal persoanele cu vârsta sub 60 de ani la o perioadă de 4 – 16 zile după vaccinare”.
O întâlnire dedicată gestionării situației legate de serul AstraZeneca are loc la Berlin – participă cancelarul Angela Merkel, ministrul sănătății Jens Spahn și șefii regiunilor. Comisia, ale cărei opinii sunt în general respectate de liderii politici, a promis să definească procedura de urmat pentru cei cu vârsta sub 60 de ani care au primit deja o primă doză a vaccinului AstraZeneca și ar fi trebuit să primească în mod normal o a doua.
Institutul Medical Paul-Ehrlich, care consiliază guvernul cu privire la vaccinuri, examinează 31 de rapoarte de cheaguri de sânge la persoanele care au primit vaccinul AstraZeneca în Germania, informează Spiegel. Dintre cele 31 de cazuri, 19 au deficiențe ale trombocitelor din sânge, declară Institutul Paul Ehrlich (PEI).
Majoritatea cazurilor raportate implică femei cu vârste cuprinse între 20 și 63 de ani, dar și doi bărbați, în vârstă de 26 și 57 de ani.
În urma recomandărilor autorității europene de sănătate EMA, Germania a reluat utilizarea serului la mijlocul lunii martie, pentru toate grupele de vârstă.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook