Germania| Blocaj total de Paște. Se închid și magazinele alimentare. „Suntem într-o situația foarte, foarte gravă”, spune Merkel
Germania extinde măsurile de carantină până pe 18 aprilie, anunță cancelarul Angela Merkel. În perioada Paștelui, între 1 și 5 aprilie, restricțiile vor fi mai dure – totul va fi închis, inclusiv magazinele alimentare. Merkel avetizează că este necesar ca „accelerarea exponențială a celui de-al treilea val să fie întreruptă”.
Care sunt noile restricții
Pe lângă prelungirea restricțiilor deja în vigoare – spații culturale, sportive și de divertisment închise – vor fi aplicate măsuri severe timp de cinci zile, de Paști.
-Bisericile vor ține slujbele online;
-Întâlnirile vor fi limitate la cinci adulți, din maximum două familii;
-Centrele de testare și vaccinare pot rămâne deschise;
-Adunările în spații publice sunt interzise;
-Majoritatea magazinelor vor rămâne închise. Cele alimentare își pot desfășura activitatea doar pe data de 3 aprilie;
-Cei care petrec sărbătorile în străinătate sunt obligați să se testeze înainte de a porni înapoi spre Germania.
Mesajul lui Merkel
„Suntem într-o situație foarte, foarte gravă”, din cauza noilor variante care se extind în toată țara, a spus cancelarul. „Ne confruntăm cu o epidemie cu totul nouă”. Noul virus este „semnificativ mai letal, semnificativ mai contagios”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook