Gabriela Firea anunță că renunță la taxa Oxigen
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că renunță la taxa Oxigen, după sondajul realizat pe Facebook, unde a întrebat dacă bucureștenii sunt de acord cu introducerea vinietei Oxigen, iar 90 la sută au răspuns că nu doresc această taxă.
„Renunț la vinieta antipoluare”, a spus Firea.
„Cele două declarații video pe care le-am postat (…) au însumat peste 2,5 milioane de vizualizări, cele mai multe, 60 – 70% din București și Ilfov. (…) 90% se exprimau în defavoarea vinietei. Au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice și juridice”, a spus Gabriela Firea.
Primarul Capitalei a spus că având aceste cifre decizia este să renunțe la taxa Oxigen.
„În fața unui asemenea val de respingere a unei astfel de măsuri care a fost luată în întreaga Europă, aceea de a restricționa în zona intens poluantă autoturismele care nu pot fi considerate prietenoase cu mediul (…) precum și a vinietei antipoluare, sunt în situația de a lua o decizie. (…) Decizia se va transforma în hotărâre de Consiliu General în luna martie. Decizia este, deși cu sufletul neîmpăcat, dar din respect pentru cetățenii care mi-au scris (…) renunța la vinieta antipoluare”, a spus Firea.
Cu toate acestea, primarul general spune că nu va renunța în totalitate la proiectul Oxigen.
„Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru a finaliza centura ocolitoare a Capitalei. Fără finalizarea centurii, nu putem afirma că avem un oraș în care am luptat într-adevăr cu poluarea”, a mai spus Firea.
Joia trecută, Gabriela Firea a organizat un referendum pe Facebook, întrebând cetățenii dacă își doresc taxa Oxigen.
Foto Pixabay
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook