Franța| Teste rapide vor fi efectuate periodic în școli, universități sau case de bătrâni
Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franța (HAS) este „în favoarea” utilizării testelor antigenice, care sunt mai rapide decât testul RT-PCR, în contextul operațiunilor de screening țintite (în abatoare, universități, școli sau case de bătrâni, de exemplu).
La mijlocul lunii septembrie, autoritatea publică a dat deja undă verde utilizării acestor teste în cazul persoanelor care prezintă simptome de Covid-19 sau atunci când nu este posibil ca rezultatul unui test RT-PCR să fie gata în 48 de ore. Noua autorizație se referă la anumite categorii de persoane fără simptome, dar care se află în condiții de risc.
„Scopul este de a putea testa mai mulți oameni și mai repede”, pentru a putea determina „din timp dacă ne confruntăm cu o sursă de infectare”, a explicat Dominique Le Guludec, președintele Colegiului HAS, la o conferință de presă online. „Este cazul celor care trăiesc, studiază sau lucrează în spații restrânse, unde poate avea loc transmiterea virusului către un număr mare de oameni. Scopul este de a găsi focarele”.
#Communiqué | #COVID19 Après un avis favorable à l’utilisation des tests antigéniques sur prélèvement nasopharyngé chez les symptomatiques ➡ la HAS les positionne dans la stratégie de détection du virus
⚠ Objectif: tester plus de personnes, plus vite
👉https://t.co/YA447DIF7d pic.twitter.com/0vYkXHFY5u
— Haute Autorité de santé (@HAS_sante) October 9, 2020
Un experiment în desfășurare în regiunea pariziană Île-de-France
Luni, a fost lansat un experiment pe personalul căminelor de bătrâni din Île-de-France. „Realizăm screening preventiv tuturor profesioniștilor din casele de bătrâni, păstrând cât mai mult posibil o periodicitate de 14 zile”, a explicat directorul Agenției Regionale de Sănătate, Aurélien Rousseau.
Peste 10.000 de persoane au murit în casele de bătrâni din Franța de la începutul epidemiei Covid-19, dintr-un total care a depășit 32.000 de victime. Conform ultimului raport al autorităților sanitare din 8 octombrie, din 3.207 clustere active și raportate, 574 se află în aceste unități de cazare pentru persoanele în vârstă.
Teste fără analize de laborator
La fel ca testele virologice RT-PCR, proba pentru testul antigenului este prelevată din nări, folosind un tampon. Dar, spre deosebire de RT-PCR, testele antigenice nu necesită analize de laborator, deoarece mecanismul lor este mai simplu. Testul identifică proteinele virusului (cel RT-PCR detectează materialul genetic), iar acest lucru permite un rezultat mult mai rapid, în 10 până la 30 de minute.
În cazul persoanelor cu risc de a dezvolta o formă severă a bolii (vârstnici, diabetici, obezi etc.), un test antigen negativ trebuie confirmat printr-un test RT-PCR, pentru mai multă siguranță.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook