Un articol din lege prevede posibilitatea ca deplasarea și accesul în anumite locuri să fie limitate în cazul celor care nu se vaccinează împotriva coronavirusului.
Luni, în cadrul Consiliului de Miniștri, premierul francez Jean Castex a prezentat un proiect de lege care stabilește un „regim durabil de gestionare a urgențelor de sănătate”, prezentat într-o procedură accelerată în Adunarea Națională. Acest dispozitiv permite o singură examinare de către fiecare dintre camerele Parlamentului (Senat și AN) înainte de adoptarea textului, al cărui obiectiv „este să pregătească terenul pentru sfârșitul stării de urgență, la 1 aprilie 2021, și să stabilească un cadru juridic durabil în fața crizelor de sănătate”, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului, Gabriel Attal.
Proiectul de lege prevede în special o revizuire a sistemelor de informații despre sănătate și o modificare a Codului de sănătate publică. Proiectul naște controverse după publicarea online, în special din cauza unui articol: L. 3131-9, nr. 6 din secțiunea 2, care indică faptul că „Premierul poate, dacă este necesar în cadrul măsurilor planificate, să limiteze deplasarea cetățenilor, accesul acestora în mijloacele de transport sau în alte locuri, precum și exercitarea anumitor activități, dacă respectivii nu pot prezenta rezultatele unui test de screening care să dovedească faptul că nu sunt contaminați, sau nu pot demonstra că au făcut un tratament preventiv, inclusiv administrarea unui vaccin sau a unui tratament curativ”.
Mai multi deputați au denunțat textul pe Twitter. „Dacă acest text a fost cu adevărat depus, el trebuie combătut de către toți aleșii și cetățenii care susțin democrația și libertatea. În fața acestei derive fără sens, depinde de noi să readucem guvernul la o aparență de rațiune!”, a spus Marine Le Pen.
„Am descoperit un proiect de lege în care există câteva paragrafe care spun că, dacă nu ești vaccinat, atunci libertățile tale vor fi restricționate”. Ceea ce este foarte periculos și complet ridicol din punct de vedere legal, pentru că, evident, asta ar însemna că vaccinarea trebuie să fie obligatorie”, este de părere un deputat francez. „Cred că guvernul face un joc periculos și că, încetul cu încetul, se înființează acest tip de dictatură a sănătății”.
Președintele Emmanuel Macron și guvernul au asigurat totuși foarte clar că vaccinarea anti-Covid, care începe duminică, nu va fi obligatorie. „Nu cred în vaccinarea obligatorie pentru acest vaccin. Pentru că, în primul rând, trebuie să fim întotdeauna foarte sinceri și foarte transparenți: nu știm totul despre acest vaccin, deoarece nu știm totul despre acest virus”, a precizat șeful statului într-un interviu. „Vaccinarea nu va fi ‘obligatorie’ decât pentru a avea dreptul de a trăi ca înainte. Trecem de la absurd la totalitar. Francezi, treziți-vă!”, critică europarlamentarul Jordan Bardella.
Același denunț din partea unui reprezentant al dreptei, care se întreabă: „Ce ascunde Emmanuel Macron? Am crezut, naiv, că în patria noastră respectarea libertăților era regula și restricțiile, excepția. Acum, executivul are toată puterea de a ne suspenda libertățile fără control parlamentar?”.
Modelul israelian
Consiliul de stat a emis luni seară un aviz, făcut public de guvern, cu privire la acest proiect de lege. Legat de articolul controversat, înalta instanță consideră că „fără a fi în sine comparabilă cu o obligație, o asemenea de măsură poate, dacă condiționează posibilitatea de a părăsi domiciliul, avea efecte echivalente și o examinare preliminară strictă a necesității și proporționalității este justificată”. Consiliul de stat propune „o formulare menită să specifice natura activităților sau locurilor în cauză”.
Posibilitatea restricțiilor pentru persoanele nevaccinate s-ar alătura propunerii deputatului Valérie Six, care a sugerat săptămâna trecută să se acorde fiecărei persoane vaccinate un „pașaport verde” – pe modelul din Israel – care să permită accesul în spații culturale, restaurante și să faciliteze „o viață normală”.
„Grupul nostru consideră că o astfel de măsură ar putea încuraja oamenii să se vaccineze și să conștientizeze că vaccinul îi protejează atât pe ei, cât și pe cei din jur”, a spus ea în fața Adunării Naționale.