Franța| Permisul de sănătate devine obligatoriu. Accesul în restaurate, avioane, trenuri se face în baza documentului

Francezii protestează împotriva Green Pass-ului

A doua zi după manifestațiile împotriva permisului de sănătate din Franța, deputații și senatorii au ajuns la un acord. Proiectul de lege privind permisul de sănătate anti-Covid a fost adoptat duminică seară în urma unui vot final în Senat, apoi în Adunarea Națională. La scurt timp după miezul nopții, deputații europeni au votat: 156 pentru și 60 împotrivă.

Obligația de vaccinare pentru personalul sanitar, menținută

La începutul serii, cei 14 parlamentari întruniți într-o comisie mixtă ajunseseră la un acord, după aproape patru ore de dezbateri. Cele două camere au procedat apoi la votarea proiectului de lege, cu anumite modificări comparativ cu textul validat inițial de Adunarea Națională.

Proiectul de lege reglementează obligația de vaccinare pentru personalul medical, pompieri sau lucrători care intră în contact cu persoanele în vârstă. De asemenea, permisului de sănătate (vaccinare, test negativ recent sau certificat de vindecare) va fi necesar de la începutul lunii august pentru avea acces în restaurante, târguri și expoziții, avioane, trenuri și autocare pe distanțe lungi, unități medicale.

Fără concediere în caz de nerespectare

Amendamentul guvernamental care îi împuternicește pe prefecți să impună permisul de sănătate drept mijloc de acces în anumite centre comerciale a fost validat, dar obligația de a prezenta documentul este valabilă doar pentru cei care doresc să meargă în restaurantele din mall-uri.

Persoanele care nu respectă obligația de vaccinare impusă de profesie nu vor fi concediate, dar vor suporta penalizări salariale.

Un ultim pas în fața Consiliului Constituțional

Permisul de sănătate este deja în vigoare în locurile de agrement și cultură (cinematografe, muzee etc.) care reunesc mai mult de 50 de persoane. Guvernul are obiectivul clar de a încuraja vaccinarea.

Textul de lege trebuie să treacă acum de filtrul Consiliului Constituțional, înainte de promulgarea acestuia. Un pas suplimentar la care premierul Jean Castex a ales să se supună pentru a nu fi acuzat de atac asupra libertăților publice. În cazul unei aprobari, permisul sanitar va fi aplicat de la începutul lunii august.

Sursa: BFMTV

Exit mobile version