Franța nu mai recomandă vaccinul Moderna celor sub 30 de ani, din cauza riscului de a dezvolta complicații cardiace
Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franța recomandă reluarea administrării vaccinului Moderna, dar nu și pentru cei sub 30 de ani. Produsul companiei americane a fost suspendat pe 15 octombrie în Franța pentru injecții de rapel, în urma alertei emise de mai multe țări scandinave cu privire la un posibil risc de a dezvolta miocardită și pericardită care îi vizează cei mai tineri.
HAS recomandă acum interzicerea vaccinului Moderna pentru cei sub 30 de ani. Riscul de miocardită și pericardită pare deosebit de ridicat după a doua doză administrată bărbaților tineri cu vârste cuprinsă între 12 și 29 de ani.
HAS recomandă tinerilor vaccinul produs de Pfizer, pentru care riscul de complicații cardiace grave este mult mai mic.
În schimb, dă undă verde administrării dozelor de rapel cu Moderna pentru cei peste 30 de ani. Se bazează în special pe un aviz favorabil din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), emis luni, 25 octombrie. „O a treia doză administrată la 6 până la 8 luni după a doua doză a determinat o creștere a nivelului de anticorpi la adulții ale căror niveluri de anticorpi au scăzut”, a explicat EMA.
„Riscul de boli cardiace inflamatorii sau alte efecte secundare după un rapel este monitorizat cu atenție”, transmite agenția, adăugând că va continua să revizuiască „toate datele privind siguranța și eficacitatea vaccinului Moderna”.
Sursa: Le Parisien
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook