140 de pacienți au primit câte o doză de ser fiziologic în loc de vaccin Pfizer/BioNtech. Potrivit informațiilor France Bleu și conform unui comunicat al Spitalului Universitar Reims, cele 140 de injecții care conțineau ser fiziologic au fost administrate marți, 20 aprilie 2021, la centrul de vaccinare Epernay. A doua zi, eroarea a fost descoperită și cele 140 de persoane au fost contactate de către centrul de vaccinare pentru a le oferi o nouă programare. „În timpul convorbirii, au avut ocazia să discute cu un medic pentru a le răspunde la întrebări”, transmite Spitalul Universitar din Reims, care asigură, de asemenea, că „o analiză a cauzelor care au dus la această eroare a fost efectuată”, fără a specifica totuși natura lor.
Fără pericol pentru sănătate
Centrul spitalicesc specifică, de asemenea, că o injecție cu ser fiziologic nu prezintă niciun risc pentru sănătate.
Serul fiziologic este o soluție de apă și săre utilizată în diferite tratamente medicale, cum ar fi curățarea rănilor, a ochilor sau ca diluant în timpul injecțiilor și nu are consecințe asupra sănătății.