Associated Press (AP) a obținut un e-mail intern trimis de un oficial al OMS vineri (13 noiembrie). Potrivit agenției de știri din SUA, cinci persoane au fost diagnosticate pozitiv pentru Covid-19 în cadrul organizației, inclusiv patru din cadrul aceleiași echipe, de la sediul din Geneva. Unul dintre membrii conducerii OMS, un specialist în prevenirea și controlul infecțiilor, se numără printre cazurile identificate. O anchetă internă este în desfășurare, pentru a determina dacă aceste contaminări, confirmate de OMS către AP, au avut loc la locul de muncă.
OMS este una dintre primele instituții din Elveția care au introdus măsuri de control semnificative pentru a limita riscul de infectare, cu măști obligatorii și respectarea strictă a măsurilor de protecție. Până de curând, nu au fost raportate cazuri la sediul din Geneva. Însă, printre cei 2.400 de angajați ai săi, organizația are un număr de profesioniști care prezintă un risc ridicat datorită activității lor sau pur și simplu datorită circulației virale ridicate în cantonul elvetian.
În total, precizeaza AP pe baza e-mailului din 13 noiembrie, 65 de infectări au fost raportate de OMS de la începutul epidemiei.