Faimosul serial „Squid Game” este o metaforă a necro-capitalismului care caracterizează societatea actuală

Primul sezon al „Squid Game”, în regia lui Hwang Dong-hyuk, este difuzat în prezent pe Netflix. 456 de participanți condamnați să joace. Câștigătorul ia foarte mulți bani, dar toți învinșii sunt executați. Violența, dilemele morale, un univers vizual marcat de jocurile video – seria a devenit foarte repede virală.

Succesul coreean și dorința nebună de creativitate

Succesul serialului nu este o surpriză reală. Filmele și seriile coreene sunt populare la nivel internațional, precum filmul „Parasite”, laureat cu Palme d’or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2019; sau chiar seriale ca „Regatul”, lansat de Netflix. „ Squid Game” este doar continuarea unui val de succese coreene. Coreea de Sud a fost mult timp o țară constrânsă, agresată și izolată de dictaturile militare, iar dorința de creativitate și voința de exprimare a crescut constant în domeniile artistice. Nu numai în cinematografie, ci și în muzică, cu K-pop. În plus, potrivit lui Antoine Coppola, există această dorință de răzbunare în legătură cu colonizarea Coreei de către japonezi, care a durat patruzeci de ani.

Problemele actuale din Coreea sunt o sinteză a secolului al XX-lea

Coreea de Sud este opusă Coreei de Nord și se află într-o perpetuă confruntare ideologică cu doctrina capitalistă și comunistă. Pe de o parte, există istoria colonizării, dictaturii și democrației; iar pe de altă parte, istoria confruntării dintre modernitatea occidentală și tradiția asiatică. Problemele actuale din Coreea sunt o sinteză a secolului al XX-lea, ceea ce oferă, fără îndoială, multă bogăție și creativitate artiștilor coreeni.

Este important ca Europa să fie interesată de producția artistică coreeană, pentru că o merită.

Difuzarea la nivel mondial a unui serial coreean este un război purtat împotriva monopolurilor puternice de distribuție și producția din Coreea. Inițial, „Squid Game” a fost un proiect de film, dar regizorul nu a reușit să-l realizeze. Probabil că nu ar fi avut aceeași libertate financiară și de exprimare din cauza cenzurii sau a autocenzurii foarte puternice.

De exemplu, în „Squid Game”, personajul bătrânului, numărul 1, este tratat într-un mod foarte șocant: în tradiția neo-confuciană, respectul pentru strămoși este foarte prezent. Prin urmare, vârstnicii nu pot fi tratați rău în filme. „Squid Game” răstoarnă și cultul diplomelor în Coreea. Personajul cu diplomă, ieșit dintr-o școală celebră, se dovedește a fi cel mai oportunist, cel mai crud. Există o inversare a valorilor posibilă numai cu suport internațional de la Netflix.

Sângele curge, participanții mor și toate acestea sunt experimentate printr-o estetică foarte copilărească: culorile și sunetele ne aruncă într-un univers jucăuș. Granița între realitate și ficțiune este o cheie pentru înțelegerea și aprecierea cinematografiei coreene, crede Antoine Coppola. 

Jocurile fatale din „Squid Game” nu au sens. Capacitatea învingătorilor de a câștiga nu este nici extraordinară, nici esențială în opinia lui Antoine Coppola și este o metaforă pentru ceea ce el numește „necro-capitalism”, adică un capitalism care este atât prădător al naturii, cât și al ființelor umane. Coreea este o țară care cultivă competitivitatea până la extrem. Aici este o competitivitate lipsită de sens, prin reguli care sunt instituite de personaje „VIP”, de neatins și care sunt mai presus de toate. Simplitatea infantilă corespunde și realității societății coreene.

Sursa: France Culture