Rețeaua socială va marca utilizatorii care au fost vaccinați împotriva Covid, sperând să convingă astfel cât mai mulți oameni să facă pasul. După ce a creat – în Statele Unite – un instrument care ajută utilizatorii să găsească centre de vaccinare din jurul domiciliului, platforma anunță implementarea unor filtre pentru fotografia de profil. Sunt planificate două versiuni: prima pentru cei care susțin campania de vaccinare, a doua pentru cei care au fost deja vaccinați.
Promovarea prietenilor vaccinati
Studiile arată că normele sociale pot avea un impact mare asupra atitudinii oamenilor atunci când vine vorba de sănătatea lor. Majoritatea sunt mai predispuși să fie vaccinați atunci când văd persoane dragi, în care au încredere, care aleg sa fie inoculați”, precizează Facebook.
Deși filtrele pentru fotografia de profil nu sunt elemente noi pentru platformă, ca parte a campaniei de vaccinare ele vor avea un efect asupra prioritizării postărilor pe care le primeşti în news feed.
„În următoarele săptămâni, vom prezenta în feedul dvs. o compilație a prietenilor, familiei sau persoanelor pe care le urmăriți şi care au adăugat filtre legate de vaccinarea Covid-19”, anunță Facebook.
Un prim experiment cu acest tip de filtre a fost efectuat în Marea Britanie, unde, potrivit companiei, un sfert din utilizatorii rețelei au văzut cel puțin un prieten care și-a modificat fotografia de profil pe fluxul de știri.
Sursa: BFMTV