Experții au făcut o listă cu 8 lucruri pe care să nu le postezi în Social Media
- Experții avertizează că greșelile pe care le faci pe rețele îți pot distruge atât viața personală cât și pe cea profesională.
- Nici să nu te gândești să îți faci publice adresa de acasă și informațiile de contact.
- Dacă îți faci publică ziua de naștere, îi ajuți pe hackeri să pună mai ușor mâna pe conturile tale.
Experții în social media s-au pus de acord și au făcut o listă cu 8 lucruri pe care nu ar trebui sub nicio formă să le postezi pe rețelele sociale. Ei avertizează că greșelile pe care le faci pe rețele îți pot distruge atât viața personală, cât și pe cea profesională.
Relația
Nu-ți posta niciodată statusul relației – mai ales dacă ești single. Poți să atragi atenție nedorită și personaje rău-intenționate.
Viața de noapte
Nici informații și poze despre viața ta de noapte nu e bine să pui. Acestea îți pot strica reputația și îți aduc probleme la interviurile de angajare. De asemenea, le pot da idei unor infractori care vor să-ți facă rău.
Localizarea
Același lucru se aplică și atunci când îți dai check-in undeva, fie că ești la sală, la un concert sau chiar la birou.
Adresa și informațiile de contact
Nici să nu te gândești să îți faci publice adresa de acasă și informațiile de contact. Le oferi informații utile doar potențialilor tăi stalkeri, hoți, criminali sau dușmani.
Data nașterii
Dacă îți faci publică ziua de naștere, îi ajuți pe hackeri să pună mai ușor mâna pe conturile tale – și pe cele virtuale, și pe cele bancare.
Bilete de acces
Iar dacă-ți pui poze cu biletele de avion, biletele la concerte, la meci sau la operă pe net înainte ca evenimentul să aibă loc, poți să te trezești la intrare că altcineva s-a folosit de biletul tău.
Poze intime
Chiar și atunci când conversația e privată și criptată, pozele pot ajunge pe mâini nedorite și pot fi distribuite mai departe fără acordul tău.
Date confidențiale de la locul de muncă
Și informațiile legate de locul de muncă ar trebui să rămână cât mai private. Altfel, riști să fii acuzat de spionaj.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook