Evoluția epidemiei în România. De la primul pacient diagnosticat, până astăzi
Editare ulterioară: Astăzi, 9 iulie, a fost stabilit un nou record în privința numărului de cazuri de persoane infectate. 614 din 13.149 de teste. Adică un procent de 4,6%, număr care contează în raport cu analiza de mai jos.
Primul caz confirmat din țara noastră a fost înregistrat pe 26 februarie. Recordul de noi cazuri a fost înregistrat ieri, 9 iulie. 555 de persoane au fost testate pozitiv într-o singură zi, iar maximul anterior a fost înregistrat pe data de 11 aprilie, 523. În total, până în acest moment, sunt 30.175 de îmbolnăviri confirmate oficial.
Ne clasăm astfel pe primul loc în Europa la numărul de noi cazuri zilnice.
Lucrul de care trebuie să ținem seama când privim aceste cifre este raportul între numărul de cazuri noi și numărul de teste efectuate zilnic.
Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, se realizează, în medie, de trei, patru ori mai multe testări decât în perioada stării de urgență.
De exemplu, la vârful anterior, din 11 aprilie, din cei 3.824 de cetățeni testați, 523 (13,5%) au fost depistați cu noul coronavirus. Prin comparație, recordul de 555 de cazuri înregistrat ieri a reieșit în urma efectuării a 13.147 de teste – 4,2%.
Procentual, este o scădere semnificativă.
Pe tot parcursul stării de urgență, instituite pe 16 martie, am înregistrat, în medie, 200 de cazuri noi pe zi, cu anumite vârfuri, inclusiv cel menționat mai sus. Se făceau, la acea vreme, nu mai mult de 5.000 de teste pe zi.
Capacitatea de testare a crescut abia spre sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, când au fost primele zile cu peste 10.000 de teste realizate.
Am trecut la starea de alertă pe 18 mai, iar numărul de cazuri zilnice a evoluat „pe platou” până la jumătatea lunii iunie, când a început să crească.
Cu mențiunea că la 1 iunie au fost introduse măsuri de relaxare, care ar fi putut influența circulația virusului, dar ținând cont și de faptul că, în ultima perioadă sunt testați, de regulă, peste 10.000 de cetățeni zilnic, putem concluziona într-o manieră pozitivă, spunând că lucurile evoluează în direcția dorită. Cea observată și în celelalte țări europene care eu renunțat deja la starea de alertă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook