Foto: Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate
Cu două zile înainte de summit-ul european privind lupta împotriva coronavirusului, membrii Comisiei Europene au atras atenția că procesul de vaccinare nu se derulează suficient de repede. În cadrul unei conferințe de presă organizate la Bruxelles, comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, i-a îndemnat pe cei 27 să „accelereze vaccinările”. În Europa, mulți critică rata de vaccinare, în comparație cu cea din Marea Britanie, Statele Unite sau Israel.
„Propunem ca, până în martie, statele membre să fi vaccinat cel puțin 80% dintre profesioniștii din domeniul sănătății și din grupul celor de peste 80 de ani”, a declarat vicepreședintele Comisiei, Margaritis Schinas. A mers chiar mai departe: „De asemenea, propunem ca, până în vară, statele membre să fi vaccinat 70% dintre adulți”.
Către un certificat european de vaccinare?
Comisarul pentru sănătate a declarat că strategia de cumpărare a UE a asigurat deja suficiente doze pentru a imuniza 80% din cei 450 de milioane de europeni. Întrebată despre întârzierile privind distribuția către anumite țări, Stella Kyriakides asigură că „acest blocaj s-a datorat deficitului global al capacității de producție, mai degrabă, decât lipsei de vaccinuri deja comandate de UE”.
Comisia Europeană intenționează să „colaboreze cu statele membre și întreprinderile responsabile pentru a maximiza și crește capacitatea de producție a vaccinurilor”.
Comisia Europeană „lucrează cu statele membre pentru a institui certificate de vaccinare care să poată fi utilizate rapid în UE și nu numai”, a mai spus vicepreședintele. â
Căutați variantele
„O abordare comună în privința certificatelor […] ar deschide drumul către ridicarea restricțiilor”, spune Margaritis Schinas. În timp ce Grecia a declarat că este în favoarea unei astfel de măsuri, nu toate țările se arată dispuse să o adopte.
În plus, Comisia solicită celor 27 de state membre să crească secvențierea genomului virusului pentru cel puțin 5-10% dintre rezultatele pozitive, declarând că este gata să trimită fonduri suplimentare.
„În prezent, multe țări europene secvențiază mai puțin de 1% din probe, ceea ce este mult prea puțin pentru a identifica progresia variantelor sau pentru a detecta altele noi”, spune Stella Kyriakides.
Autorizarea vaccinului AstraZeneca, până la sfârșitul lunii
UE a semnat deja șase contracte cu grupuri farmaceutice și își continuă discuțiile cu alte două laboratoare – ar putea obține astfel până la 2,5 miliarde de doze. Excedentul va fi distribuit celor mai sărace țări din afara Uniunii Europene.
Până în prezent, doar vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și Moderna au primit undă verde de la Agenția Europeană pentru Medicamente privind implementarea în UE. Autoritatea de reglementare europeană dă un verdict în privința vaccinului AstraZeneca până la sfârșitul lunii.
Sursa: Le Parisien