Eric Zemmour, candidat la următoarele alegeri prezidențiale din Franța, vrea să elimine sistemul de suspendare a permisului auto bazat pe puncte
Invitat duminică la emisiunea „Le Grand Jury”, Eric Zemmour, candidat la următoarele alegeri prezidențiale din Franța, a vorbit despre o reformă a codului rutier, propunând abolirea sistemului de penalizare rutieră bazat pe puncte, introdus în Franța în 1992.
Pentru a-și susține punctul de vedere, fostul jurnalist a luat de exemplu Elveția, Finlanda sau Suedia, care „nu au un permis pe puncte, dar au mai puține accidente și decese rutiere decât noi”.
În total, 11,4 milioane de puncte au fost retrase în Franța în 2020, conform observatorului național interministerial al siguranței rutiere. Francezii au opinii împărțite cu privire la permisul pe puncte – unii consideră că este un sistem esențial de reducere a mortalității pe drumurile din Franța, alții o văd ca pe o problemă financiară.
„Este o pedeapsă permanentă organizată de stat. Nu se face nimic pentru ca cetățenii să-și recapete punctele ușor și rapid. Vor trece prin stagii, trebuie să plătească amendă și li se retrage și dreptul de a conduce, pentru o perioasă, deci este o triplă penalizare”, spune Benjamin Cuq, jurnalist specializat în industria auto și mobilitate.
O opinie care se potrivește cu cea a lui Eric Zemmour, care denunță un sistem „infantilizant, dar și un furt organizat de stat”. În medie, un curs de recuperare a punctelor este de 240 de euro, conform rețelei de școli de șoferi ECF.
Sursa: CNews
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook