Epidemiologul Martin Blachier critică strategia „Zero Covid” și mesajele alarmiste. „Scopul este să terorizăm oamenii?”
Epidemiologul Martin Blachier explică previziunile sale foarte optimiste legate de al treilea val, omniprezența sa mediatică și opoziția față de majoritatea colegilor săi. Este unul dintre experții adesea prezenți în studiourile televiziunilor din Franța. La fel ca medicul de urgență Gérald Kirziek, epidemiologul Martin Blachier a minimizat al treilea val și s-a opus izolării. Interviu pentru L’Express.
În februarie, ați prezis o relaxare a măsurilor, explicând că „epidemia este pe ultima sută de metri”. Nu regretați optimismul afișat în mass-media?
Martin Blachier: Nu. Au greșit cei care au anunțat că va exista un val exponențial la începutul lunii martie. Evident, nu asta s-a întâmplat. Uită-te la rata de pozitivitate din Franța. Teoria unui tsunami cauzat de varianta britanică este falsă. În plus, nu există nicio curbă exponențială nicăieri în Europa. Poate în Italia, pentru că au redeschis restaurante și baruri.
S-a vorbit mult despre „pariul” lui Emmanuel Macron. Dar nu a fost un pariu. El a făcut o alegere la un moment dat, a pus în balanță riscul epidemiei și consecințele socio-economice ale izolării. Cei care au prezis o creștere exponențială continuă să spună că a pierdut pariul, dar ei au fost cei care au greșit cel mai mult și ar face bine să-și recunoască greșeala inițială. Macron avea dreptate să nu-i asculte.
Situația este critică, în special la Paris și în unele regiuni…
Observăm acum o saturație a secțiilor ATI care nu poate fi explicată printr-o creștere a ratei de pozitivitate. În Franța, suntem în urmă în ceea ce privește vaccinarea, din cauza lipsei de doze, care ne penalizează. Scopul este de a rezista până când procentul celor vaccinați va fi mai mare. Dar varianta nu duce neapărat la o curbă exponențială, așa cum au prezis anumiți epidemiologi.
Ați sugerat că serviciile ATI sunt pline cu pacienți care nu ar avea nevoie să fie acolo…
A existat o creștere extrem de puternică a internărilor la ATI în Paris, în decurs de o săptămână – o schimbare semnificativă a tendinței, necorelată cu ceilalți indicatori. Creștere a numărului de pacienți în terapie intensivă era chiar decorelată cu numărul deceselor din spital șapte zile mai târziu, deși curbele au fost perfect aliniate până atunci. Am încercat să explic fenomenul. Întâmplător, creșterea avut loc atunci când au fost amânate alte intervenții chirurgicale. M-am uitat la cifre și i-am contactat pe cei responsabili. Mi s-a explicat că, într-adevăr, anumite cazuri a fost transferate în secțiile de terapie intensivă destinate Covid, ceea ce ar explică această tendință.
„Au pus totul pe seama variantei…”
Mulți oameni de știință explică această decorelare prin faptul că varianta britanică provoacă forme mai grave.
Variantele duc la forme mai grave? Când întrebați medicii ATI, ei spun că profilurile persoanelor pe care le tratează nu diferă: în medie, pacienții în vârstă de 60 de ani, cu comorbidități. Pacienții tineri existau și înainte, dar reprezintă o pondere puțin mai mare astăzi. În afară de un studiu britanic îndoielnic asupra mortalității, niciun alt studiu nu dovedește că varianta provoacă forme mai severe. Nu vedem un vârf al mortalității într-o țară europeană. Ipoteza mi se pare foarte limitată. Mai mult, dacă varianta a cauzat forme mai severe, nu văd de ce ar exista doar pacienți aflați în terapie intensivă și nu ar trebui să existe spitalizări în masă.
În plus, rata de circulație a variantelor era deja de 70% la sfârșitul lunii februarie, de ce s-ar produce cazuri mai grave abia la mijlocul lunii martie?
Mulți epidemiologi au criticat lipsa acțiunilor întreprinse de guvern. Preferați să recomandați o relaxare a populației?
Relaxarea există. Datele arată o scădere de peste 30% a respectării măsurilor în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani între sfârșitul lunii ianuarie și mijlocul lunii februarie. Dacă explicația se bazează pe o variantă britanică care a devenit majoritară, de ce nu există o creștere în toate regiunile franceze în cauză? Cazurile se concentrează în mare parte la Paris, unde observăm cea mai mare relaxare. Epidemiologii au greșit în previziunile lor catastrofale și acum încearcă să compenseze explicând totul prin această variantă.
Cum s-ar explica această relaxare?
Relaxarea este dovedită de toate studiile privind comportamentul oamenilor în timpul pandemiei, este consecința „oboselii COVID”. Apariția variantelor pare o explicație gata făcută pentru orice nouă creștere a numărului de cazuri. De asemenea, ajută la stimularea și alimentarea fricii de virus.
„Merg la televizor în timpul liber”
Sunteți criticat, pe de o parte de către epidemiologi, pe de altă parte de persoanele antivaccin, care vă acuză că sprijiniți AstraZeneca.
Au existat tromboze atipice care au cauzat îngrijorare. Agenția Europeană pentru Medicamente a evaluat situația prin studierea cazurilor. Nu există un risc global crescut de evenimente tromboembolice sau cheaguri de sânge la persoanele vaccinate cu Astrazeneca.
Aș fi preferat să nu luăm decizia de a suspenda vaccinul doar pentru a imita Germania. Dar cred că nu va lăsa o amprentă durabilă. Oamenii sunt atât de disperați în fața acestei epidemii încât vor reveni rapid pentru a fi vaccinați. Macron, care este destul de rațional, nu ar fi trebuit să cedeze fricii.
Împreună cu dr Gérald Kierzek, care se află în poziții similare, ați fost cel mai prezent expert în emisiuni TV în ultimele luni, ceea ce este enervant. Ce justifică această omniprezență în media?
Sarcina mea este să fac sănătate publică. Cei care explică că ar trebui să fiu mai degrabă în secția de terapie intensivă decât să vorbesc la TV sunt cu totul absurzi. Dacă sunt pe platouri, este pentru că sunt invitat. Și dacă sunt invitat, este pentru că oamenii au nevoie de informații pe care le consideră de calitate.
Nu am avansat niciodată ceva care să nu fie susținut de studiile sau munca echipei mele. Nu sunt plătit de contribuabili, mă plătesc singur. Prin urmare, sunt liber și independent. Și am publicat mai multe articole pe tema Covid decât unii academicieni.
„Strategia zero Covid este delirantă din punct de vedere social”
În toamnă erați împotriva profesorului Jean-François Toussaint, care a negat realitatea unui al doilea val. Dar nu ați devenit între timp un negaționist al celui de al treilea val?
Eu dau cifre și arăt curbe, mai degrabă decât să anunț dezastre care vor veni. Încerc să am un discurs echilibrat. Când greșesc, o spun. Am spus atunci că al doilea val urma să ajungă la platou. Am recunoscut că am subestimat efectul iernii.
Scopul este terorizarea oamenilor? Sau mai degrabă să încercăm să le prezentăm realitatea, care uneori nu este mai rea decât ceea ce se spune? Când cel de-al doilea val s-a intensificat, nu am ezitat să fac apel la izolare și să critic discursurile optimiștilor, precum Jean-François Toussaint. De asemenea, am luptat pentru purtarea unei măști în interior, la sfârșitul verii.
Epidemiologii precum Antoine Flahault au apărat strategia „zero Covid”, care vizează eradicarea virusului. V-ați opus. De ce ?
Cum mai putem vorbi despre asta? Germania a izolat trei luni, a închis școlile. La trei zile după ieșirea din izolare, a trebuit să închidă din nou. Merkel a pierdut alegerile regionale din această cauză…
Australia și țările asiatice o practică, cu beneficii pentru sănătate.
Oriunde s-a făcut, există situații speciale. Fie sunt insule, precum Australia sau Noua Zeelandă, fie sunt țări în care, din punct de vedere cultural, este mai ușor să aplici instrucțiuni drastice. În plus, Australia izolează în mod regulat orașe de trei milioane de locuitori timp de o săptămână, pentru câteva cazuri de Covid. În cele din urmă, nu sunt sigur că în Europa avem capacitatea de a sigila ermetic frontierele, si nici să închidem cu forța oamenii în casele lor.
Te deosebești de epidemiologi precum Dominique Costagliola, care sunt pesimiști în predicțiile pentru această vară, sau chiar pentru toamnă.
Am realizat modele cu diferite scenarii de vaccinare. Este necesară vaccinarea populației cu vârsta peste 65 de ani și a celor cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, cu comorbidități. Adică aproximativ 18 milioane de oameni. Dacă acești oameni nu mai merg la spital, nu mai suuntem sub amenințarea Covid. Dar nu am spus niciodată că virusul va fi eradicat. Țările care, precum Israelul sau Marea Britanie, sunt în curs de a termina procesul de vaccinare a cetățenilor vulnerabili, se vor relaxa. Strategia „zero Covid” este delirantă din punct de vedere social. Este și motivul pentru care liderii decizionali nici nu au luat-o în seamă. Nicio țară nu a implementat-o recent, iar țările care au implementat-o sunt prizoniere ale strategiei. Antoine Flahaut luptă de un an pentru a închide școlile, împotriva sfaturilor medicilor pediatri și ale psihiatrilor copiilor. Nu multumesc!
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook