English Touring Opera concediază 14 muzicieni pentru că sunt albi și nu reprezintă diversitatea culturală

Pentru a crește diversitatea printre membrii săi, English Touring Opera se va despărți de 14 dintre muzicienii săi albi. Zhang Zhang, violonista Orchestrei Filarmonicii Monte-Carlo consideră că decizia drept scandaloasă. Și respinge acuzațiile de rasism împotriva lumii muzicii clasice.

Le Figaro: English Touring Opera (ETO), o companie care reunește muzicieni independenți și are turnee în Marea Britanie pentru a promova accesul la operă, nu va reînnoi contractele a 14 dintre muzicienii săi albi, deși șe recunoaște abilitățile, pentru a realiza „o mai mare diversitate în orchestră”. În calitate de violonist profesionist, cum vedeți această decizie?

Zhang ZHANG: Nicio discriminare nu este pozitivă. În numele progresului, justificăm nedreptățile. Datorită etniei lor, artiștilor de la English Touring Opera – din care unii fac parte de 20 de ani – li s-a spus că nu vor mai avea un loc de muncă. Decizia nu are nicio legătură cu muzica, este pur ideologică. Carierele lor vor fi distruse, iar familiile probabil împinse spre sărăcie. Cum putem vedea dreptate și progres în toate astea?

Pentru a justifica decizia, directorul Operei, James Conway, a invocat lipsa artiștilor care reprezintă minorități etnice din orchestra sa. Este admisibil acest argument?

Justificarea în sine este discriminatorie. În loc să considerăm toți muzicienii drept artiști care împărtășesc aceeași pasiune și aceeași profesie, îi examinăm și îi evaluăm în funcție de culoarea pielii sau de originea lor etnică. Nu asta numim rasism? Mai mult, când și de ce a devenit inacceptabil ca muzicienii de origine europeană să cânte în orchestre europene? În alte părți ale lumii există orchestre formate în întregime din muzicieni asiatici, africani sau hispanici. Și ei sunt criticați pentru că nu includ suficient de mult minoritățile?

Alegerea artiștilor pe alte criterii decât talentul este meritocratică?

Am citit recent un articol care cerea ca marile orchestre simfonice din America să-și aleagă interpreții într-un mod care să reflecte demografia orașelor în care își au sediul. Nimănui nu i-ar trece prin minte ca un club de fotbal, de exemplu, să își selecteze sportivii în funcție de aceste criterii. Deci, de ce ar trebui să acceptăm pentru artele muzicale?

Oricine poate să dea într-o minge și să se distreze, dar asta nu înseamnă că toată lumea are nivelul de a concura la o Cupă Mondială. De asemenea, există o diferență între iubitorii de muzică, cei cărora le place să cânte ocazional și cei care își dedică tinerețea învățării acestei arte. Nu devii muzician de nivel profesionist dintr-un moft, este unul dintre puținele lucruri pentru care nu există comenzi rapide. Indiferent de culoarea pielii tale sau de cât de norocoși sunt părinții tăi, va trebui totuși să petreci ani în care să studiezi câteva ore zilnic.

Directorul English Touring Opera spune că „abordarea sa este în conformitate cu liniile directoare ferme ale Arts Council England”, un organism atașat Departamentului Britanic de Cultură. Ne îndreptăm către o instituționalizare a discriminării pozitive în lumea muzicii clasice sau este un fenomen marginal?

S-ar putea crede că sunt fapte minore și izolate: o orchestră din Marea Britanie discriminează un grup etnic, o personalitate postează un tweet care acuză lumea muzicii clasice că este rasistă, statuile demonlate… Văd că evenimentele de acest tip se multiplică, în numele schimbării, al progresului social și al activiștilor autoproclamați. Ca și cum, prin distrugerea totală a societății existente, lumea ar deveni în mod miraculos mai dreaptă, mai sigură și mai plină de speranță. Aceste evenimente nu sunt de bun augur dacă nu rezistăm acestei ideologii.

În China, Revoluția Culturală [pe care a trăit-o familia Zhang Zhang] trebuia, de asemenea, să promoveze justiția socială și progresul societății, dar a dus la un deceniu de haos, frică, vieți pierdute și pierderi de neînlocuit.

Uniunea Muzicienilor a reacționat și a spus că este „îngrozită”. În lumea muzicii clasice, vocile se ridică și se îndepărtează? După controversa ta cu Ibrahim Maalouf, ai primit vreun mesaj de la colegii tăi?

În ultimele luni, deși nimeni nu a exprimat-o în mod public, am primit mult sprijin de la colegii mei. Mi-au încurajat eforturile de a apăra arta noastră, în special prin demitizarea multor prejudecăți prin fapte, cum ar fi accesul la concerte și lecții de muzică. Orchestra Filarmonică Monte-Carlo și Guvernul din Monaco mi-au acordat sprijin și le sunt recunoscătoare.

Muzicienii au capacitatea de a juca și de a crea muzică împreună, cea mai mare parte a artei noastre este să ne învățăm și să ne ascultăm reciproc. Suntem mult mai mult decât „animatori”. În loc să îndepărtăm unii artiști, ar trebui să ne străduim să creăm locuri de muncă noi, pentru a ne afirma în continuare pasiunea pentru muzică.

Separarea artiștilor după culoarea pielii și etnie este opusul a ceea ce suntem noi. Cred mai degrabă în acțiune decât în ​​acuzație, mai degrabă în creație decât în ​​„cancel culture”. Artiștii de muzică clasică nu sunt dușmanii oamenilor, ci aliatul lor. În loc să ne respingi, vino și ascultă-ne.

Cum răspundeți celor care acuză muzica clasică că este, în esență, elitistă?

Cuvântul elitist sugerează că această activitate este rezervată exclusiv unui anumit grup de oameni, ceea ce ar fi opusul universalismului. Este absolut fals. Muzica clasică este una dintre cele mai incluzive și accesibile forme de artă de pe planetă. Orice om, indiferent de origine și vârstă, poate cânta sau cânta muzică clasică. Există orchestre, coruri, în toată lumea, care cântă cu aceleași instrumente și aceleași compoziții.

În Europa, accesibilitatea la muzica clasică este remarcabilă, ceea ce este destul de natural, deoarece muzica clasică este un element esențial al patrimoniului cultural european. Sunt multe inițiative care fac accesul mai facil: se organizează concerte gratuite, bisericile oferă și spectacole muzicale excelente.

Prețul pentru un concert simfonic al Orchestrei de la Paris, dirijat de mari dirijori internaționali, costă între 10 și 52 de euro. Spre comparație, prețul unui concert în Bercy pentru a vedea vedete precum rapperul Kalash sau Ibrahim Maalouf variază între 40 și 95 EUR. Pentru a ajunge la „Fun Radio Ibiza Experiences”, trebuie să plătești minimum 39 €. Cine sunt elitiștii?

Sursa: Le Figaro