Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București declară că Bucureștiul urmează să intre într-un nou blocaj. „Mai durează foarte mult. Trecem în anul următor cu mască. Va fi din ce în ce mai rău. Bucureștiul, mai mult ca sigur se va închide. Va fi mai rău decât ce a fost. Vor fi pacienți mai mulți și cu simptomatologie mai gravă. Situația nu mai este sub control. Trebuie luate măsuri mult mai stricte, nepopulare. Va fi un tsunami al infectărilor. Nu mai e timp de șovăială”, spune Emilian Imbri.
Măsurile de suplimentare a paturilor ATI nu vor fi suficiente, crede medicul.
„Nu va fi o rezolvare să mărim numărul de paturi de la terapie intensivă la 2.000, de exemplu. În Italia, lucrurile s-au mai lămurit puțin pentru că au murit bătrânii. Acum vin la rând tinerii cu comorbidități. Ar trebui să colaboreze instituțiile între ele. Nu doar Covid există în România”, a spus Imbri la TVR.