Elon Musk a devenit tată pentru a șaptea oară

Foto: Twitter

Miliardarul de la Tesla a devenit din nou tată. El a postat pe Twitter o fotografie cu cel de-al șaptelea copil al său.

Musk, 48 de ani, este de doi ani într-o relație cu Grimes (32 de ani), o cântăreață din Canada, iar băiețelul nou-născut este primul lor copil împreună.

Astăzi, într-o postare anterioară, Musk a scris că “Mama și copilul sunt bine”.

Fanii din mediul virtual așteaptă lămuriri cu privire la numele pe care-l va purta copilul și au fost surprinși de răspunsul pe care l-a dat Elon Musk unui utilizator. El a spus că îl va numi “X Æ A-12”, dar probabil este doar o glumă.

Deși, cofondatorul Tesla a mai luat în ultima perioadă câteva decizii ciudate. Acum câteva zile a scris pe rețelele de socializare că “Prețul acțiunilor Tesla este prea mare”, fapt care a dus la o pierdere de 13 miliarde de dolari pentru compania americană.

Într-o altă postare, a spus că o să-și vândă aproape toate proprietățile. Și s-a ținut de cuvânt. Două dintre casele sale, din Bel Air, sunt deja scoase la vânzare, pentru 30, respectiv 9,5 milioane de dolari.

Elon Musk mai are cinci copii cu prima soție, scriitoarea Justine Wilson. Cel de-al șaselea a decedat.

 

Exit mobile version