Eficacitatea izolării stricte nu este dovedită și poate avea doar un efect moderat, spun cercetătorii americani
„Revenirea la măsurile care au funcționat în primăvară”, aceasta este ideea guvernelor, care au restabilit izolarea. Dar este aceasta cu adevărat eficientă? Un studiu al revistei americane Nature Human Behavior a identificat 6.000 de măsuri non-farmacologice (socio-economice) luate de 79 de state din întreaga lume, apoi le-a comparat, pentru a arăta care dintre acestea au avut cel mai mare impact asupra ratei de reproducere (Rt).
Conform rezultatelor acestei analize, cele mai eficiente măsuri ar fi anularea adunărilor, închiderea școlilor, frontierelor, restricțiile de circulație și, desigur, furnizarea de echipamente, precum măști. În schimb, dezinfectarea suprafețelor, acasă sau la locul de muncă, arată doar un impact foarte limitat asupra răspândirii epidemiei.
Fiecare măsură nu va fi la fel de eficientă în toate țările, după cum explică Antoine Flahault, epidemiolog și director al Institutului pentru Sănătate Globală de la Universitatea din Geneva, pentru publicația elvețienă Heidi.news: „Acest studiu arată că măsurile de izolare și restricțiile la frontieră sunt asociate cu un nivel ridicat de entropie, ceea ce înseamnă că eficacitatea lor variază foarte mult între diferitele țări studiate„.
Cu alte cuvinte, am avut uneori tendința de a copia măsuri de la țările vecine, care nu erau neapărat la fel de eficiente, cel puțin în timpul primului val. „Este posibil să fi fost prea doritori să abordăm modele externe, scoase din context, pentru a încerca să ne îmbunătățim răspunsul, atunci când acestea nu au fost sau nu mai sunt aplicabile”, notează Antoine Flahault.
De asemenea, nu există niciun indiciu că ceea ce a funcționat în primăvară va fi la fel de eficient în această toamnă. „Nu există nicio garanție că măsurile care au funcționat o dată vor funcționa și a doua oară”, a declarat pentru Heidi.news cercetătorul vienez Peter Klimek, profesor și coautor al studiului.
Pe lângă contextul local, problema participării publicului este importantă: mulți se tem că, odată cu scăderea încrederii în guverne și cu o mai mare neîncredere în reguli, mulți oameni nu vor mai respecta izolarea.
O izolare a cărei eficacitate trebuie pusă în perspectivă, dezvăluie studiul. În realitate, este dificil să știm care este impactul unei anumite măsuri, deoarece acestea sunt adesea luate împreună. „Studiul nostru arată că aceste izolări stricte au doar un efect moderat”, afirmă oamenii de știință, reamintind că sintagma „izolare strictă” ascunde în realitate o serie întreagă de măsuri (închiderea frontierelor, școlilor, magazinelor neesențiale, interzicerea adunărilor), care pot fi luate separat.
Sursa: RTBF
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook