Efecte adverse, modificări genetice și alte teorii legate de vaccinurile ARNm. Ce este adevărat și ce nu
În ciuda rezultatelor promițătoare, vaccinurile laboratoarelor Moderna și Pfizer/BioNTech se confruntă acum cu multe afirmații false. De asemenea, laboratoarele sunt nevoite să explice apariția efectelor nedorite în urma injectării dozelor.
Dezvoltarea accelerată a vaccinurilor împotriva Covid-19 ridică multe întrebări. Care sunt efectele secundare imediate și pe termen lung? Cât de eficient este vaccinul pentru persoanele în vârstă? Protejează împotriva infectărilor sau numai a formelor severe? Și cât timp? Aceste întrebări sunt legitime și chiar împărtășite de comunitatea științifică.
Reacțiile adverse dezvoltate de doi britanici, care sufereau de alergii și care au primit vaccinul Pfizer/BioNTech, impun încă o dată prudență. Cu toate acestea, de la prudență și bun simț la difuzarea unor teze alarmiste și nefondate, există uneori doar un singur pas. Circulă multe informații false despre tehnologia ARN mesager, utilizată de laboratoarele Pfizer și Moderna, primele care solicită comercializarea produselor lor.
Facem bilanțul acestei tehnici și a știrilor false despre aceasta. Dar și asupra gravității durerilor de cap și a febrei, simptome care apar temporar după vaccinare.
Nu stăpânim acest proces: PARTIAL FALS
Reamintim că metoda ARN mesager constă în stimularea organismului pentru a produce singur molecule care sunt injectate în mod tradițional printr-un virus „inactivat” sau „atenuat”. Se introduc astfel fragmente de ARN capabile să transforme celulele în veritabile fabrici de proteine „spike” ale coronavirusului. Aceste vârfuri, inofensive în sine, vor fi apoi expulzate în afara celulelor și vor stimula sistemul imunitar, care le detectează si care va produce anticorpi.
Această metodă este fără precedent într-un studiu de fază 3, dar primele experimente clinice datează de cel puțin două decenii. Ușor de produs, acest tip de vaccin a fost păstrat de atunci în arsenalul comunității științifice pentru situația apariției unui agent patogen de tipul SARS-Cov-2.
ARN atacă ADN-ul și genomul: FALS
Cea mai răspândită „fantezie” se referă la riscul ca ADN-ul persoanelor vaccinate sau cel al viitorilor copii să fie modificat permanent. De fapt, probabilitatea se dovedește a fi infinitesimală, potrivit experților intervievați. Probabilitatea ca aceste secvențe să se integreze în genom și să creeze o tulburare sau boli grave este neverosimilă. „Nu vedem cum acest lucru ar putea activa alte mecanisme patologice”, a indicat la începutul lunii decembrie Alain Fischer, coordonatorul campaniei de vaccinare din Franța.
În corpul uman, „calea genetică este: ADN-ul care este transcris (recopiat) în ARN […] Nu există calea inversă”, confirmă geneticianul francez Axel Kahn. Practic, modificările genetice sunt situate la nivelul nucleului, în timp ce ARN se învârte doar în jurul acestuia, în ceea ce se numește citoplasmă.
Claude Leclerc, medic onorific al Institutului Pasteur, are aceeași opinie. „O mulțime de oameni confundă ARNm cu terapia genică, ce constă în producerea de material genetic pe care îl vom introduce intentionat în nucleu. Este ceea ce încercăm să facem împotriva unui retrovirus, precum HIV „, explică cel care a fost, timp de 35 de ani, director al Unității de Cercetare în Reglementarea Imunitară și Vaccinologie.
În plus, omul de știință contestă ideea că acest ARNm ar putea supraviețui pe termen lung. „Este foarte, foarte rapid degradat în citoplasmă. Acesta este și motivul pentru care acest vaccin trebuie păstrat la temperatură scăzută sau foarte scăzută”.
Nu avem date restrospective: PARTIAL ADEVARAT
„Reținerea este justificată, nu avem prea multe date retrospective”, recunoaște Renato Monteiro, președintele Societății Franceze de Imunologie și șef de secție la spitalul Bichat.
„Dacă oamenii ar fi atât de vigilenți cu ceea ce fumează, mănâncă, beau sau ingeră ca medicamente, ar fi bine…”, critică Claude Leclerc, foarte îngrijorat de acest vânt de neîncredere al unui număr mare de oameni față de viteza de dezvoltare a vaccinului. „Atenție la confuzie! Omul obișnuit, publicul larg și oamenii de știință, nu dispun încă de datele detaliate din faza 3. Dar autoritățile engleze și Agenția Europeană pentru Medicamente le dețin deja și vor fi disponibile în curând pentru toată lumea. Trebuie să mergem înainte, asta este”.
În acest moment, mai multe reviste științifice lucrează la această misiune. The Lancet a validat marți produsul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Britanică din Oxford, care este eficiență de 70%.
Există efecte secundare: ADEVĂRAT
Efectele adverse: un subiectul care va lua amploare în următoarele zile, după ce marți a fost prezentat un raport prezentat de agenția americană de sănătate (Food and Drug Administration) cu privire la Vaccinul Pfizer. În timp ce acest document validează introducerea produsului pe piață, acesta enumeră, de asemenea, o serie de „efecte adverse”.
Dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani, mai mult de jumătate s-au simțit obosiți și au raportat și dureri de cap. Puțin peste o treime au simțit în sfârșit frisoane și 37% dureri musculare. Aceste inconveniente, observate în principal după a doua doză și pe care concurentul Moderna le menționează și el în comunicatele de presă, s-ar estompa pentru majoritatea, după 24 de ore. Trebuie remarcat faptul că, în mod paradoxal, sunt mai puțin severe, în medie, la cei cu vârsta peste 55 de ani.
Patru persoane au avut, de asemenea, paralizie musculară facială. Dar agenția estimează pentru moment că această pondere nu este semnificativă în comparație cu cele 20.000 de persoane care au primit vaccinul.
Reacțiile adverse sunt grave: PARTIAL FALS
Profesorul Eric Caumes invocă aceste statistici în numele căutării „adevărului”. Într-un interviu, șeful departamentului de boli infecțioase din Pitié-Salpêtrière susține că „nu a văzut niciodată o astfel de frecvență a efectelor adverse”. Se teme că acest lucru va contribui la climatul de neîncredere și va hrăni anumite teorii conspirative, dar opinia sa rămâne izolată pentru moment. Aceste efecte demonstrează că răspunsul imun este bun, spun mai mulți experți intervievați de Washington Post. „Există o diferență între o reacție proastă la vaccinuri și efecte secundare severe”, replică, de asemenea, imunologul Claude Leclerc.
Luni, Kristen Choi, asistentă psihiatrică și cercetător la Universitatea din California, a depus mărturie în jurnalul medical JAMA Internal Medicine în legătură cu simptomele pe care le-a resimțit după ce a participat la testarea vaccinului Pfizer / BioNTech.
Ea raportează frisoane, greață, dureri de cap și febră după a doua injecție. Și încheie cu acest sfat: „Medicii ar trebui să fie pregătiți să discute cu pacienții, să le spună de ce ar trebui să aibă încredere în vaccin și că efectele secundare ar putea fi foarte asemănătoare cu cele ale Covid-19”.
Munca educațională promite să fie imensă. În special în jurul noțiunii centrale a raportului beneficiu-risc.
Sursa: Le Parisien
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook