Foto: Echipa OMS. Peter Daszak (stânga)
Echipa OMS care investighează originile pandemiei în Wuhan transmite că a primit date „pe care nimeni nu le-a mai văzut” și că „este pe cale de a ajunge la anumite comcluzii”. Specialiștii nu au exclus varianta ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator de cercetare.
Dr. Peter Daszak, unul dintre membrii echipei, a declarat pentru Sky News că „există informații noi și sunt date valoroase care ne oferă o perspectivă corectă asupra virusului”. Cercetările de la fața locului dau roade, iar dovezile găsite la piața Huanan, unde a izbucnit primul focar, sunt de mare ajutor, spune Daszak.
„Suntem în legătură cu managerii pieței, cu comercianții și cu rezidenții, punem întrebări, investigăm. Sunt informații pe care le primim de la cetățenii care au fost implicați”.
Echipa OMS a ajuns la Wuhan după un an de la primele raportări oficiale, iar agenția a criticat amânările privind accesul. „Ne pun la dispoziție date pe care nu le-am mai văzut până acum. Vorbesc deschis despre orice pistă posibilă. Suntem pe calea cea bună”, crede Daszak.
Specialiștii urmează să viziteze Institutul de Virusologie din Wuhan. Cercetătorii de acolo au studiat coronavirusurile în trecut, dar au negat faptul că SARS-Cov-2 ar fi pornit de acolo. „Dacă vom găsi indicii care să ne conducă spre o potențială implicare a laboratorului, cu siguranță că vom merge în acea direcție. Totul este posibil și rămânem atenți la orice variantă”.
Dr. Peter Daszak are o strânsă și veche colaborare cu Institutul din Wuhan și cu Shi Zhengli, unul dintre cercetătorii de acolo, dar respinge ideea conform căreia legăturile cu laboratorul l-ar putea compromite.
„Relațiile mele cu China, munca realizată acolo, legăturile cu Institutul de Virusologie din Wuhan, sunt binecunoscute. Am petrecut 20 de ani sau 15 ani publicând datele”.