Michel Houellebecq revine miercuri în librăriile din Franța, cu o colecție de eseuri și diverse luări de poziție, Intervenții 2020, despre care jură că va fi ultima de acest gen. Jean-Paul Sartre a avut situațiile sale (I, II, III etc.). Michel Houellebecq are „Intervențiile”, cu excepția faptului că nu va lăsa în urmă zece volume, așa cum făcuse filosoful.
După prima carte « Intervenții » (publicată în 1998), Intervenții 2 (publicată în 2009) și această intervenție din 2020 „nu va exista a patra ediție”, asigură romancierul de 64 de ani.
„Nu promit să nu mai gândesc, dar măcar să încetez să-mi mai comunic gândurile și opiniile către public, cu excepția cazurilor de urgență morală gravă – de exemplu o legalizare a eutanasiei (nu cred că mai sunt si altele, în timpul care mi-a mai rămas de trăit) ”, scrie el pe coperta din spate.
Michel Houellebecq este un adversar acerb al eutanasiei, așa cum explică el în acests volum. Nu din credință, deoarece este ateu, ci „din motive morale evidente”. „Este de datoria noastră să avem grijă de acești pacienți, să le asiguram cele mai bune condiții de viață posibile”, crede el.
Houellebecq reia, într-un moment în care puțini oameni încă mai cred asta, discursul despre un „Donald Trump bun de președinte” apărut în revista Harper’s în ianuarie 2019. Scriitorul își arată sprijinul față de diplomația neconvențională a președintelui american, cu atitudinea sa conciliantă față de președintele rus Vladimir Putin și cu neîncrederea sa în ceea ce privește liberul schimb și construcția Europei.
Tirajul Intervențiilor 2020 este modest: 14.000 de exemplare, în timp ce volumul Serotonina, lansat în ianuarie 2019, începuse cu 320.000. Un roman care apare miercuri, 7 octombrie.