Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Gallup în perioada 1 – 17 decembrie, Donald Trump este omul cel mai admirat de americani în 2020. 18% dintre cei chestionați au menționat numele președintelui Statelor Unite când au fost întrebați pe cine admiră.
Donald Trump este înaintea lui Barack Obama, care a fost menționat de 15% dintre participanți. Fostul șef al statului a ocupat vârful clasamentului timp de 12 ani. În 2019, cei doi au fost la egalitate în topul clasamentelor.
În ceea ce-l privește pe noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, acesta obține un scor de doar 6%.
Institutul Gallup a făcut și un clasament feminin, iar Michelle Obama a câștigat primul loc, pentru a treia oară consecutiv, cu 10% din voturi. Ea este în fața vicepreședintelui Kamala Haaris și a Melaniei Trump.