Domnul şi doamna White-Christmas s-au căsătorit în Marea Britanie fix înainte de reintrarea în carantină
Iubiţi din copilărie, Tilly Christmas (21 de ani) şi Keiran White (20 de ani) au făcut nuntă în ziua de dinaintea noului lockdown din Marea Britanie. Cei doi şi-au dat seama de semnificaţia specială pe care o formează împreună numele lor de familie în urma unui hashtag de pe reţelele sociale. Marea Britanie a intrat ieri în a doua carantină StayHome, timp de patru săptămâni, în care ceremoniile de căsătorie sunt permise doar în circumstanţe excepţionale.
Se apropie sărbătorile, ce poate fi mai frumos decât o nuntă între o domnişoară Christmas şi un domn White. Tilly Christmas şi Kieran White s-au cunoscut pe când aveau doar 12 ani şi sunt împreună de atunci. Planul lor iniţial era să facă nunta în iulie, dar pandemia le-a amânat ceremonia.
Când au auzit că autorităţile le pregătesc o nouă carantină, n-au mai vrut să rişte şi au grăbit procesul. „Am vrut să-mi duc numele mai departe. Întâmplător, omul cu care mă căsătoresc are numele de familie care să meargă perfect cu al meu”, spune proaspăta doamnă Crăciun-Alb.
„Ne-a luat ceva să ne dăm seama că numele noastre luate împreună dau White-Christmas. Am realizat asta la balul de la gimnaziu, când un prieten a pus pe Instagram pozele noastre şi a folosit hashtagul #WhiteChristmas”.
S-au căsătorit în cele din urmă marţi, lângă Băile Romane din Bath, exact înainte ca Marea Britanie să intre într-o nouă carantină de 4 săptămâni, timp în care nunţile sunt interzise.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook