Documentarul românesc Colectiv, cu un pas mai aproape de Oscar

Colectiv a fost desemnat aseară cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film, supranumite și „Oscarurile europene”. Corupția și starea în care este sistemul nostru medical continuă să șocheze lumea întreagă.

Din 20 noiembrie, de când a fost lansat în cinematografe și pe platformele de streaming internaționale, filmul lui Nanau primește laude peste laude. Am mai avut un documentar românesc nominalizat la gala de aseară, “Acasă”, de Radu Ciorniciuc.

Documentarul Colectiv este lăudat în unanimitate de presa internațională. A fost desemnat cel mai bun film al anului de publicația Rolling Stone. Indiewire l-au pus pe locul 3 în topul filmelor de anul ăsta iar TIME,  în tradiționalul său top de final de an, pe 2. New York Times și Guardian l-au lăudat și ei cu fiecare ocazie și i-au dat 5 stele din 5.

Filmul este și propunerea României la secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional” la Premiile Oscar în 2021. Are șanse să fie propus și la secțiunea Cel Mai Bun Documentar.

Exit mobile version