Distanțarea socială ar putea fi necesară până în 2022, spun cercetătorii de la Harvard

Distanțarea socială ar putea fi necesară până în 2022, spun cercetătorii de la Harvard

Oamenii de știintă de la Harvard au realizat un model matematic pe baza căruia au simulat efectele pandemiei pe termen lung. Ei spun că, până în 2022, vor fi necesare mai multe intervale de izolare și distanțare socială, pentru a evita suprasolicitarea spitalelor.

Acest studiu a fost publicat în contextul în care mai multe state se pregătesc să relaxeze măsurile de carantină, iar unele au ridicat deja anumite restricții, întrucât vârful epidemiei a fost depășit în zonele respective.

Rezultatele simulării computerizate au fost publicate în jurnalul de știință Science și au scos în evidență faptul că boala Covid-19 va deveni una sezonieră, ca și în cazul unor gripe cu care suntem deja obișnuiți, provocate tot de virusuri coronariene.

Rămân însă anumite necunoscute, cum ar fi nivelul de imunizare pe care un individ care a mai fost infectat îl dobândește, sau durata viitoarelor epidemii, au spus autorii.

“În absența unui tratament, sunt necesare perioade repetate de distanțare socială.”, a spus Stephen Kissler, unul dintre autorii studiului.

Durata și frecvența acestor episoade vor scădea odată cu descoperirea unor tratamente sau vaccinuri.

Pe de altă parte, perioadele prea lungi de izolare și distanțare socială nu sunt benefice, arată simularea celor de la Harvard. “În astfel de cazuri, populația nu poate fi imunizată”, arată articolul.

Echipa de cercetători a mai scos în evidență încă un lucru, anume că noul coronavirus nu va dispărea prea curând. Sunt șanse foarte mici ca imunizarea să funcționeze atât de bine și să aibă o durată suficient de mare încât virusul să dispară definitiv, cum s-a întâmplat în cazul epidemiei SARS din 2002-2003.

 

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook