Didier Raoult: În principal, cei vulnerabili trebuie vaccinați. Chiar și cu a treia doză
Profesorul Didier Raoult, invitat în emisiunea TPMP de pe canalul franțuzesc C8, a discutat pe larg problema vaccinării și, în special, necesitatea administrării celei de-a treia doză. Regretând dezbaterile bazate mai degrabă pe „pasiune” decât pe „cunoaștere științifică”, Didier Raoult a subliniat că „vaccinurile nu au deloc durata de eficacitate pe care unii și alii ar putea-o spera”.
„În realitate, există o degradare destul de mare a eficacității lor în timp și nu sunt suficient de sigure împotriva variantelor”.
Cu toate acestea, Didier Raoult se declară în favoarea celei de-a treia doze pentru vârstnici și pentru cei care suferă de patologii ce reprezintă un factor de risc, în special obezitatea. „Vaccinul are o semnificație pentru cei care prezintă un risc foarte mare, adică obezitate morbidă, persoane care cântăresc 150 de kilograme. Ar trebui să vaccinăm persoanele care au peste 70 de ani și care au și patologii asociate, ar trebui să facem a treia doză? Nu ar fi nimic anormal”, spune Didier Raoult.
Profesorul Raoult merge și mai departe, solicitând autorităților sanitare să „caute” persoanele cu risc. „Au fost publicate cele mai recente date ale institutului de statistică, știm exact ce s-a întâmplat în primele șase luni ale anului 2021 – persoanele care au peste 65 de ani și cele care au comorbidități, fie cancere progresive, fie obezitate, au risc mare de deces. Suntem în același stadiu […] Cei din categoriile amintite trebuie identificați pentru că, în realitate, între cei aflați la reanimare și cei morți au existat oameni care nu au fost vaccinați, dar care ar fi trebuit să fie vaccinați”, adaugă Didier Raoult.
Sursa: CNews
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook