Democrația liberală este sufocată de elitele care promovează diversitatea pe plan global, spune sociologul Mathieu Bock-Côté

de Mathieu Bock-Côté, sociolog, pentru Le Figaro

După Războiul Rece, la începutul anilor 1990, se credea că lumea se va converti la democrația liberală care să-i permită să devină permanent pașnică, prin eliminarea pasiunilor care împing oamenii să fie divizați, sau cel puțin prin limitarea lor la mediul privat. Problema aristotelică a regimului politic s-ar dizolva în prosperitate universală și în statul de drept. Promotorii teoriei erau convinși: tocmai acest model triumfase asupra celor două totalitarisme ale secolului al XX-lea. Prin el, modernitatea și-ar fi îndeplinit promisiunile. Francis Fukuyama, într-o carte celebră, făcuse chiar o profeție prin care anunța «sfârșitul istoriei».

Filozofia acelor zile fericite pare să se deterioreze astăzi. Un raport al International Idea, o organizație cu sediul la Stockholm a cărei misiune este de a evalua sănătatea democratică a planetei, a tras un semnal de alarmă la începutul săptămânii trecute. Se pare că democrația este în declin, chiar și în lumea occidentală. Dar analiștii International Idea par să confunde democrația cu o versiune deosebit de militantă a ceea ce unii numesc statul de drept. Pentru că, dacă democrația redevine o întrebare în sine, este pentru că nu mai știm să o definim serios.

Democrația liberală, teoretic, se bazează atât pe suveranitatea populară, cât și pe apărarea libertăților publice. Dar mai este așa? Prima este clasificată ca o tiranie a majorității, care ar trebui întotdeauna limitată, constrânsă, inhibată, prin reeducarea ei cu scopul de a o elibera de prejudecățile și stereotipurile care i-ar părtini viziunea asupra comunității. Cât despre libertățile publice, ele sunt din ce în ce mai călcate în picioare în numele unui nou progresism, care nu se mai sfiește să îngrădească libertatea de exprimare până la sufocare, în numele luptei împotriva discursului instigator la ură. Mai mult, libertățile au fost transformate în „drepturi” militante, mobilizate de minorități generate de regimul diversitar și care nu încetează să strice colectivul, să-l distrugă.

Oligarhia progresului

De fapt s-a instalat un nou regim prin uzurparea numelui celui vechi, pe lângă demonizarea celor care i-au fost loiali celui din urmă, și care denunță tocmai această trădare intelectuală și instituțională. În spatele unei aparențe de continuitate instituțională și constituțională, timp de 30 de ani, democrația și-a schimbat natura, definiția, sensul. Am fost pe bună dreptate revoltați la începutul acestui an împotriva insurgenților de la Capitol Hill din Washington, care doreau să răstoarne rezultatul alegerilor democratice. Violența manifestanților a fost înfricoșătoare. Dar ne-am confruntat cu o figură grotesca a insurgenței, caricaturală și sortită eșecului. Adevărata schimbare de regim nu s-a realizat prin acest teatru prost. Însă a fost foarte eficientă.

Este sensul chestiunii populismului care urmărește să reactiveze suveranitatea populară, de multe ori pledând pentru referendum, gândit ca un instrument de readucere a poporului în centrul vieții politice. Este vorba, într-un fel, de reconstituirea politică a poporului și de transpunerea în arena electorală a unor chestiuni care astăzi sunt confiscate de tribunale sau de tratate care nu mai pot fi puse în discuție. Această retorică se regăsește identic în aproape toate țările occidentale. Ea maschează apariția unei forme de oligarhie care pretinde că ordonează soarta umanității și a popoarelor care o compun, în numele unei forme de știință divinatoare a progresului.

Populațiile nu sunt interschimbabile

Populismul intenționează să reamintească, chiar dacă stângaci, că poporul democratic nu este un popor nediferențiat, care e definit prin singura abstracție a dreptului, ci printr-o cultură, un obicei, o istorie, cu alte cuvinte, o anume identitate care nu este epuizată într-o definiție legală a naționalității. O țară nu poate fi indiferentă față de oamenii care o compun.

Este, probabil, cel mai inacceptabil fapt politic pentru regimul diversitatii, care crede mult mai puțin în diversitatea popoarelor decât în ​​interschimbabilitatea populațiilor și care, prin urmare, își permite să impună societăților o întreprindere perpetuă de reeducare pentru a le adapta globalizarii.

În lumina acestor câteva gânduri, vom vedea că democrațiile occidentale sunt într-adevăr slăbite astăzi, dar nu din motivele repetate până la saturatie de către elitele globalizate.