Defecțiune tehnică la TiR-ul ATI de la Victor Babeș: 3 pacienți au decedat
O defecțiune tehnica a fost raportată în această seară la TiR-ul ATI amplasat la Institutului Național Victor Babeș din capitală. Trei pacienți au decedat și alți cinci au fost transferați de urgență.
TIR-ul de ATI de la Victor Babeș a fost pus în funcțiune sâmbătă după-amiază. Are o capacitate de 8 pacienți și a fost dus de DSU. Instalațiile electrice și de oxigen au fost puse în funcțiune cu infrastructura spitalului. În prezent sunt 5 TIR-uri de ATI în România.
„Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.”
Cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook