De ce astronauții SpaceX sunt îmbrăcați ca supereroii de la Hollywood
Un designer de la Hollywood, cunoscut pentru costumele din Batman vs Superman, a fost cel care și-a imaginat ținutele astronauților SpaceX.
Doi astronauți ai NASA, Robert Behnken și Douglas Hurley vor pleca sâmbătă spre Stația Spațială Internațională în ceea ce va reprezenta zborul inaugural al rachetei companiei lui Elon Musk, SpaceX. Vor avea ținute demne de supereroi. Ceea ce stârneste imaginația a milioane de spectatori care vor urmari decolarea.
Și asta dintr-un motiv întemeiat : ținutele celor doi astronauți au fost imaginate de un vestit designer de costume de la Hollywood. Elon Musk, adesea comparat cu Tony Stark (eroul Marvel care l-a creat pe Iron Man) a preferat să-l coopteze pe José Fernandez în locul unui specialist în costume spațiale.
Fernandez este cunoscut pentru creațiile sale din Batman v Superman, The Fantastic Four, Avengers sau X Men 2. Elon Musk l-a contactat în 2016 pentru a proiecta prototipuri de costume pentru astronauții SpaceX.
Două săptămâni pentru a imagina costumele
Designerul de costume, care nu a auzise niciodată de compania lui Elon Musk, a declarat la acea vreme pe site-ul Bleep că a avut doar două săptămâni la dispoziție să imagineze costumul.
„Le-am spus că nu pot face un costum complet în două săptămâni și că pot face doar o singură cască. Au fost alte patru companii care s-au prezentat la licitație, iar în final, Musk a spus că a detestat totul, cu excepția căștii. Am lucrat cu el timp de șase luni și, în final, am creat un costum care a ajuns apoi în mâinile inginerilor, pentru a-l face funcțional.”.
Un „smoking pentru spatiul cosmic”
Potrivit lui José Fernandez, Elon Musk și-a dorit ca ținuta să arate ca un „smoking pentru spațiu”: „Oricine pare mai arătos într-un smoking, indiferent de mărimea sau forma lui”, a spus omul de afaceri, înainte de a adăuga că obiectivul său a fost ca astronauții „să arate mai frumos cu ținuta lor decât fără, asa cum se întâmplă când îmbraci un smoking”.
Astronauții SpaceX au ceva din James Bond al spațiului cosmic, mult mai șic decât costumele spațiale tradiționale ale NASA.
Cathleen Lewis, de la muzeul Washington Air and Space Museum, scrie pe site-ul muzeului:
„În felul său, antreprenorul Elon Musk a redefinit echilibrul dintre imaginație și realitate, folosind ceea ce era ficțiune și transformând-o într-o nouă realitate”.
În interviul din New York Times, Cathleen Lewis spune că aceste combinații evocă mai mult tradiția hollywoodiană de a idealiza trupurile războinicilor, cu umeri extra-largi și armuri articulate, decât costumele de înaltă altitudine purtate de astronauți în timpul lansărilor anterioare.
Primul zbor cu oameni al companiei americane SpaceX a fost amânat miercuri din cauza vremii nefavorabile. Următoarea încercare va avea loc sâmbătă, 30 mai, la ora 22:22.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook