De ce a fost respinsă viza lui Novak Djokovic pentru Australia
Motivul pentru care viza lui Novak Djokovic a fost respinsă și i s-a cerut să părăsească Australia pare că se rezumă la un singur aspect. Regulile actuale pentru cetățenii străini care intră în Australia spun că trebuie să fie vaccinați împotriva Covid-19 sau să aibă o scutire medicală valabilă.
Poliția de frontieră nu acceptă neapărat că trecerea prin boală – chiar și în ultimele șase luni – se califică drept scutire valabilă de a nu fi vaccinat.
Două comisii medicale care au analizat cererea lui Djokovic – unul creat de Tennis Australia și celălalt de Departamentul de Sănătate din Victoria – ar fi ajuns la concluzia opusă, dar autoritățile federale nu au trasat o viziune fermă asupra acestui punct.
Recomandarea Australian Technical Advisory Group on Immunization, de pe 14 decembrie 2021, „sugerează că infectarea anterioară reduce riscul de reinfectare timp de cel puțin șase luni (și, prin urmare, poate fi considerată o scutire temporară de vaccinare pentru maximum șase luni)”. Dar prevede și că două doze de vaccin „sunt necesare pentru a fi considerat pe deplin vaccinat”, iar infectarea anterioară „nu este o contraindicație pentru vaccinare”.
Djokovic și-a exprimat anterior poziția anti-vaccinare, așa că autoritățile australiene nu par să creadă cu adevărat că singurul motiv pentru care nu s-a vaccinat este că a contractat recent coronavirusul.
Djokovic s-a infectat pentru prima dată în iunie 2020 și susține că a fost din nou testat pozitiv la un moment dat în ultimele șase luni. Asta înseamnă ca a avut la dispoziție primele șase luni din 2021 în care putea fi vaccinat.
În ciuda zvonurilor contradictorii, situația nu ar fi avut nimic de-a face cu viza lui Djokovic. Tenismenului i s-a acordat o viză în jurul lunii noiembrie, de același tip cu cea cu care au intrat în Australia alți participanți la Australian Open.
Decizia se bazează în întregime pe raționamentul său de a nu se vaccina
Surse guvernamentale federale confirmă că au avut loc discuții între guvernul australian, Tennis Australia și Border Force cu privire la scutirile valabile pentru nevaccinați.
Potrivit unei surse, Tennis Australia i-a spus explicit, în scris și în mod repetat că o infectare recentă nu este un motiv acceptabil pentru a nu fi complet vaccinat.
Sursele din cadrul Tennis Australia susțin că mai mulți jucători de la Australian Open au fost lăsați să intre în țară cu scutiri în ultimele săptămâni, pe motiv că au fost infectați în ultimele șase luni.
Avocații lui Djokovic fac apel la decizia Forței de Frontieră și decizia poate fi anulată. Dacă procesul judiciar se prelungește, el poate fi forțat să rămână într-o unitate guvernamentală de carantină pentru căteva zile.
Sursa: The Age
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook