Dalai Lama aniversează 85 de ani prin lansarea unui album cu mantre și învățături

Dalai Lama aniversează 85 de ani prin lansarea unui album cu mantre și învățături

Dalai Lama debutează în industria muzicală fix în ziua în care împlinește 85 de ani.

Astăzi a lansat primul său album cu mantre și învățături. Liderul spiritual din Tibet recită meditații fiind acompaniat de acorduri muzicale.

O fostă studentă a lui Dalai Lama, Junelle Kunin, i-a propus să realize un astfel de album în 2015 și, spre surprinderea ei, acesta a acceptat.

„Am crezut că va trebui să duc muncă de convingere”, a declarat Kunin pentru Reuters.

Înregistrările au fost făcute la reședința lui Dalai Lama din Dharamsala, India. După ce s-a întors acasă, în Noua Zeelandă, Kunin a lucrat alături de soțul ei, Abraham, și alți muzicieni pentru a produce coloana sonoră.

„Este o mare onoare. Dar a fost o responsabilitate enormă. Imensă.”, a spus Abraham Kunin.

Într-un videoclip promoțional, fiind întrebat de ce a acceptat propunerea, Dalai Lama a spus: „Scopul meu în viață este să ajut cât de mult pot.”.

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook