„Dacă vezi motivele obscene de pe masca mea, înseamnă că ești prea aproape și nu respecți distanța”

„Dacă vezi motivele obscene de pe masca mea, înseamnă că ești prea aproape și nu respecți distanța”

Pentru ingenioasa Mindy pandemia a fost o ocazie de a se arăta spirituală, afisându-se cu o mască cu un motiv original și îndrăzneț. Ideea s-a dovedit a fi contagioasă, dovadă că pandemie poate rima și cu profit.

„Când o persoană îmi spune că am penisuri pe mască, înseamnă că este deja prea aproape de mine și că distanțele nu sunt respectate”. – Un argument perfect valid!

Distanța minimă între două persoane poate fi uneori dificil de respectat. La coadă la supermarket, pe stradă, la farmacie. Soluția găsită de o americancă? Purtați măști imprimate cu penisuri.

Mindy și-a numit mica afacere Project Penis Mask, împodobindu-și măștile cu mici penisuri pe care nu le poți vedea doar dacă ești suficient de aproape! Lăsând gluma la o parte, acest mic truc își propune să ajute la respectarea distanței socială, după cum explica ea pentru New York Post: „Când o persoană îmi spune că am penisuri pe masca mea, înseamnă ca este deja prea aproape de mine și că distanțele nu sunt respectate”.

Mindy Vincent este asistentă socială, terapeut și fondator al clinicii UHRC (Utah Harm Reduction Coalition), care are grijă de oamenii vulnerabili din statul Utah. Inițiativa a pornit în urma întârzierilor de livrare: în timp ce ea avea nevoie urgentă de măști pentru angajații săi, modelele care aveau cea mai apropiată dată de livrare erau cele care aveau imprimate penisuri. Și-a dat seama că va fi o arma eficientă împotriva celor care nu respectă distanțarea socială.

Astfel, Mindy a cunoscut succesul în stil american. Pagina ei de Facebook a fost distribuită de 415.000 de ori într-o singură săptămână și cererea a fost atât de mare încât Mindy s-a transformat în antreprenor mai repede decât s-a răspândit Covid-19 în lume. A vândut 54.000 de exemplare, cu 20 $ bucata, banii rezultați fiind donați unor asociații de ajutorare a săracilor.

Mindy Vincent ține cont de egalitatea de gen, așa că oferă acum și măști cu vaginuri și sâni. Rămâne doar să alegi imprimeul dorit și să stai la distanță.

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook