Dorel-Gheorghe Acatrinei, deputat AUR de Suceava și președinte al organizației Alianţei pentru Unirea Românilor din judeţul Suceava, are multe calități, printre care și abilitatea de a folosi un smartphone.
Cel puțin așa se laudă în CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaților, în care parlamentarul specifică faptul că știe să folosească telefonele mobile care au sistem Android.
În plus, știe să navigheze pe internet, să folosească platformele de social media și chiar aplicația Zoom pentru videoconferințe.
„Navigare Internet Social Media, Utilizare buna a programelor de comunicare (mail, messenger, skype), Microsoft Office (Excel PowerPoint Word) – nivel intermediar, Zoom Microsoft Word Microsoft Excel, buna utilizare a retelelor de socializare facebook page Google Drive Microsoft Office Skype, 0 bună cunoaştere a instrumentelor Microsoft Office Microsoft office word Android” , scrie el în CV.
Acatrinei a terminat Liceul cu Program Sportiv din Suceava, dar i-a plăcut mai mult volanul, așa că a ales o carieră ca șofer de autocar. Când a considerat că a petrecut prea mult timp de drumuri, și-a deschis o firmă.