Odată cu intrarea în sezonul rece, avem nevoie de un loc unde să depozităm anvelopele de vară. Mulți au opțiunea să le depoziteze în garaje, iar alții vor spune că pe balcon sau, de ce nu, la un hotel de anvelope. Dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par la prima vedere.
Procesul de depozitare a anvelopelor începe încă dinainte de la așezarea lor într-un loc anume. Primul pas este să îndepărtați toate pietricelele sau mizeria din canalizațiile de evacuare a apei dintre striurile anvelopei. Ar fi de preferat să le spălați în așa fel încât să nu mai rămână reziduuri de produse petroliere (ulei, benzină, motorină, etc). Acești compuși chimici pot dizolva cauciucul din care este construită anvelopa. Al doilea pas este să marcați clar, cu cretă specială sau cu etichete autoadezive, care pneu a fost unde pe mașină (SF – stânga față, DF – dreapta față, SS – stânga spate și DS – dreapta spate). Astfel, atunci când le veți remonta pe mașină veți ști care unde a fost, astfel încât să puteți face corect rotația pneurilor.
Cea mai nefericită situație este să le depozitați pe balcon, direct în bătaia soarelui și a intemperiilor. Dacă faceți astfel, există riscul să nu le mai puteți folosi în următorul sezon.
În cazul în care credeai că este suficient să așezi anvelopele prin garaj și să uiți de ele până la primăvară, atunci ar fi bine să te mai gândești puțin. Spre exemplu, contează foarte mult dacă anvelopele sunt montate pe jante sau nu. În primul caz, se pot stivui roțile una peste cealaltă, culcate pe o parte. Jantele vor fi cele care vor intra în contact unele cu celelalte și, astfel, anvelopele nu vor avea de suferit. O altă soluție ar fi să agățați roțile pe un suport, atârnate de jante, nu așezate pe anvelope.
Atunci când depozitați doar anvelopele, acestea pot fi puse în picioare, dar în niciun caz culcate unele peste altele sau atârnate de cârlige. Chiar dacă le așezați corect, tot ar fi de preferat să le rotiți periodic, astfel încât pneurile să nu calce pe aceeași suprafață tot timpul.
Când le depozitați ar fi bine să știți că trebuie ferite de lumina soarelui. Prin urmare, dacă există un geam sau o fereastră în garaj, aveți grijă ca lumina să nu bată direct pe anvelope. Radiațiile ultraviolete sunt destul de distructive, mai ales dacă vor bate în același loc. Nu trebuie să se deterioreze toată anvelopa pentru a o face inutilizabilă. Este de ajuns ca o porțiune să fie suficient de afectată astfel încât să apară semne de îmbătrânire și să vă forțeze să luați un alt set.
Un alt factor care afectează durata de viață a anvelopei este ozonul (O3). Acesta este un compus chimic derivat al oxigenului (O2). Este instabil și tinde să intre în reacție cu tot ce întâlnește pentru a se stabiliza în oxigen simplu. Acesta se găsește în preajma generatoarelor de curent. Un al treilea factor este acela al surselor de căldură. Acestea pot fi chiar și conductele de apă caldă menajeră, calorifere, radiatoare, etc. Căldura, după cum se știe, accelerează procesul de îmbătrânire al anvelopei. Mai mult, dacă acea sursă de căldură va fi aplicată pe aceeași suprafață în mod constant, deteriorarea va fi mai rapidă. Partea neplăcută este că deseori consecințele se văd abia după ce veți face schimbul de la anvelopele de iarnă la cele de vară.
Prin urmare, dacă nu aveți o boxă sau un garaj, puteți alege să le depozitați la un hotel de anvelope (anvelope de vară, cauciucuri de iarnă sau pneuri all season). Ideal ar fi să fie tot acolo unde intenționați să faceți schimbul de roți în primăvară.