Cum se redeschid școlile. 3 scenarii, în funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate

Cum se redeschid școlile. 3 scenarii, în funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate

Ministerul Sănătății a publicat metodologia care se va aplica pentru a permite începerea noului an școlar.

Fiecare instituție de învățământ va aplica unul din trei scenarii, în funcție de situația epidemiologică din localitatea în cauză.

„Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.”, se arată în comunicatul de presă emis de Minister.

În termen de 3 zile, fiecare unitate școlară va decide și va adapta scenariul la indicația DSP-urilor, inspectoratelor școlare și comitetelor pentru situații de urgență.

Poți consulta tabelul care indică rata incidenței cumulate pentru fiecare localitate din țară aici.

La nivel național există 2728 de localități cu rata <1 (se aplică scenariul 1), 410 cu rata între 1 și 3 (se aplică scenariul 2) și 43 cu rata mai mare de 3 (scenariul 3).

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

+

Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 3

Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.

“Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim  demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru., conform comunicatului.

Monica Anisie, ministrul Educației, a confirmat ieri seară că școala începe în data de 14 septembrie.

Aceeași strategie se aplică și în cazul cinematografelor, teatrelor sau restaurantelor, cu regula că acolo unde rata de incidență depășește 1,5 activitatea nu poate fi reluată.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook