Cum este impusă dictatura, sub pretextul luptei anti-rasism. Mișcarea „woke” acaparează societatea americană

Bret Weinstein este profesor de biologie american și teoretician al evoluției. Pentru prima dată, el vorbește în presa franceză despre pericolul reprezentat de mișcarea americană de stânga „woke”, adeptă a politicii de identitate care practică vânătoarea de vrăjitoare și vrea să reducă la tăcere orice discurs dizident în numele anti-rasismului.

LE FIGARO: După ce ați refuzat să respectați o zi „fără albi”, decretată de administrația campusului Universității Evergreen din Washington, unde ați predat, ați fost hărțuit de reprezentanții organizației antirasiste „woke” («treziți»), apoi a trebuit să vă dați demisia din funcție, adăugându-vă numele pe lunga listă a „profesorilor înlăturați” de mișcarea de „vigilență socială”. Ce lecții ați învățat din ceea ce vi s-a întâmplat?

Bret WEINSTEIN: Eu și soția mea am avut senzația că suntem aspirați, în mai 2017, de o tornadă, care încă nu ne-a adus înapoi pe pământ! A schimbat fiecare aspect al vieții noastre. Schimbările au fost foarte traumatizante la acea vreme, dar ne-au deschis multe uși și ne-au transportat într-o lume care este foarte interesant de explorat. Ne-am confruntat cu tornada cu trei ani înaintea celorlalți. Ceea ce înseamnă că am experimentat un fel de demonstrație a haosului care venea. Evergreen este peste tot astăzi! Aceeași dinamică revoluționară este vizibilă pe străzi, și nu numai pe cele din Statele Unite: în Europa, în Australia! Este un moment foarte interesant, dar simt că lecțiile lui Evergreen au fost irosite. Dacă am fi înțeles că nu este o aberație, ci o prefigurare a prezentului, nu am fi permis civilizației noastre să se distreze jucându-se cu noi forme de rasism camuflate ca o luptă împotriva nedreptății.

Cum să înțelegem această „revoluție woke” a cărei victimă ați fost?

Am spus că nu este doar o criză a libertății de exprimare și că nu va rămâne limitată la campusuri, ci că fenomenul se va revărsa în sectorul tehnologic, în structuri de stat, în toate instituțiile. Am avut dreptate, dar am fost surprins cât de repede s-a întâmplat. Dificultatea din 2017 a fost convingerea cetățenilor că nu era vorba doar de studenți care fac zgomot. Unii dintre noi erau conștienți de acest lucru. Am încercat să tragem alarma. Dar oamenii care nu s-au confruntat personal cu această provocare ideologică nu văd cât de serioasă este și o subestimează. Este o greșeală. Chiar dacă argumentele sunt slabe, puterea strategică a acestei mișcări este extrem de importantă.

Despre ce pericol este vorba? Este un atac asupra principiilor fundamentale ale liberalismului, care fac din noi cetățeni și nu pur și simplu purtători de identități rasiale sau sexuale?

Absolut, acesta este cazul. Există diferite tipuri de oameni în această mișcare. Cei care o conduc și ghidează strategia și cei care sunt doar participanți, fără a fi destul de conștienți de ceea ce se cere. Occidentul este foarte dinamic și productiv dar nu a trăit niciodată la înălțimea idealurilor sale de justiție și a condițiilor de concurență echitabile. Tindem să nu vedem tot ce funcționează bine în acest sistem și să ne concentrăm asupra neajunsurilor sale.

Trebuie să înțelegeți că există o energie extraordinară astăzi, în special în Statele Unite, care își propune să dărâme sistemul, deoarece este văzut ca fiind corupt. Desigur că este. Dar mișcarea este foarte naivă, deoarece a decis că răspunsurile sunt foarte simple. Vrea să înceapă de la o pagină goală. Un scenariu care ne-ar conduce aproape inevitabil spre dezastru.

Din păcate, mișcarea „woke” privește pe oricine gândește așa ca pe un simplu reformator, adică pe cineva care schimbă lucrurile doar la margini. Eșecul cronic al mișcării este acela de a simplifica totul. Nu este posibilă nicio nuanță.

Nu aceasta este tocmai esența mișcărilor revoluționare?

Ba da. Mișcările revoluționare circulă în ficțiuni utopice pentru a găsi motive de a schimba ordinea stabilită. Prostia viziunii „woke” este evidentă. Dar natura contagioasă a strategiei este spectaculoasă. Și aici este problema. Oamenii nu iau aceste mișcări în serios, pentru că sunt ridicole. Dar atunci când se confruntă cu ele nu au decât o singură alegere: fie să se supună, fie să fie distruși.

Am urmărit filmări din ședințele de auto-critică ale colegiului Evergreen, unde profesorii trebuie să-și exprime culpabilitatea în public, enumerându-și privilegiile. Sunt grotești. Cum poate dura un astfel de teatru ieftin?

Da, sunt sesiuni grotești. De ce funcționează? Un răspuns interesant vine din teoria jocurilor. Deși soluția pare ușoară, nu este. Are sens să te aperi atunci când ești acuzat de infracțiuni pe care nu le-ai comis. Dar problema este că această mișcare utilizeaza stigmatizarea și, deoarece urmează o formă de logică falsă, nu există niciun mecanism pentru a-ți stabili nevinovăția.

Fiecare persoană se confruntă cu următoarea dilemă: mă apăr fără șanse de succes și sfârșesc stigmatizat sau sunt de acord să spun lucruri care nu sunt adevărate, în speranța că acuzatorii mei vor trece la altceva și țintesc pe altcineva?

Ceea ce descrieți seamănă cu logica dictaturii.

Este o dictatură în devenire. Avem o problemă de acțiune colectivă. Societatea are nevoie ca oamenii să se reunească pentru a preveni aceste acțiuni. Dar stimulentele pentru a merge în sens invers sunt mai puternice pentru fiecare individ, deoarece există o amenințare pentru locul de muncă, pentru reputație, pentru siguranță… Deci, tind să se supună și să lase societatea vulnerabilă.

Dar, după ce cedează, sunt forțați să se privească într-o oglindă și nu vor să vadă acolo lașitatea. Așa că, în cele din urmă, se conving că ei chiar cred ceea ce au spus. Își spun că, dacă au spus că sunt rasiști, probabil au făcut-o pentru că, într-adevăr, sunt.

Au fost multe procese în URSS care au descris aceleași fenomene: acuzații, demisii și supunere…

Această comparație este corectă. Ceea ce vedem seamănă înspăimântător cu bolșevismul. Important de remarcat este că aceste mișcări revoluționare care caută puterea și își propun să maximizeze justiția socială, evoluează inevitabil către mecanisme coercitive, deoarece funcționează!

Dar, în acest caz, ne confruntăm cu o coaliție instabilă, temporară, în care regulile de apartenență la cauză se bazează pe ceea ce se numește intersecționalitate. Dacă această mișcare câștigă putere și reușește să preia controlul sistemului, se va fragmenta în facțiuni. Diferitele grupuri ale coaliției vor începe să lupte unul împotriva celuilalt.

Nu este deja cazul? Nu este oare un semn faptul că unii bărbați negri sunt acum incapabili să susțină cauza „woke” pentru că sunt bărbați?

Toate aceste grupuri ar putea să se fragmenteze. Comunitatea LGBT este deja fragmentată astăzi între homosexuali și persoane trans, de exemplu. Dar această potențială fragmentare este acum folosită ca armă pentru a forța trupele să strângă rândurile. În cele din urmă va exploda, dar rezultatul, periculos în opinia mea, este că triburile se vor recompune de-a lungul unor linii de identitate rasială.

Vă este teamă că această revoluție identitară va trezi naționalismul „alb”, pe care pretinde că îl combate?

Occidentul este o experiență unică, ce încearcă să reducă impactul identității prin încurajarea colaborării, prin cetățenie și merit. Dar problema este că acest sistem occidental, eminamente superior celorlalte, și mai drept, este, de asemenea, și foarte fragil. Această mișcare „woke” ar putea crea demonul contra căruia intenționa să lupte și să conducă naționalismul alb marginal la „mainstream”. Ar putea trezi antisemitismul. Dacă demonizăm oamenii albi, aceștia vor ajunge să se gândească la ei înșiși ca la o minoritate oprimată și să reacționeze.

Mulți dintre liberalii care se revoltă împotriva ideologiei „woke” sunt evrei. Ei denunță creșterea antisemitismului în această mișcare?

Da, antisemitismul este prezent în mișcare într-un mod deschis și în creștere. Antisemitismul crește întotdeauna atunci când centrul politic se prăbușește. Centrul dispare, polarizarea îl înlocuiește, antisemitismul devine inevitabil.

Cum a acoperit presa povestea ta, în 2017?

New York Times este pătruns de mentalitatea „justițiarilor sociali”. Dar, în 2017, reacția a fost complexă. Când povestea mea a izbucnit pentru prima dată, paginile de știri cu greu acopereau subiectul, în timp ce paginile editoriale permiteau lui Bari Weiss să o abordeze fără părtinire. Povestea mea este realitatea jurnalismului de astăzi. Într-o presă superpolarizată, ziarele fac o treabă foarte bună pe subiecte care coincid cu viziunea lor ideologică asupra lucrurilor și nu fac nimic din poveștile care nu se potrivesc cu punctul lor de vedere. Pentru presa liberală, ideea ca sectanții negri să atace un profesor alb cu puncte de vedere egalitare nu avea sens. Au preferat să pretindă că nu există și au refuzat să vorbească despre asta. Pentru presa de dreapta, în schimb, a fost o problemă națională.

Ce părere aveți despre înfrângerea dureroasă pe care a suferit-o stânga la alegeri, întrucât o parte destul de mare a votului minorității a revenit lui Donald Trump și a respins obsesia rasială a campaniei democratice?

Aceasta este cea mai importantă și mai puțin acoperită parte a poveștii. Absurdul portretului pe care îl face stânga „woke” defectelor Occidentului este de fapt o insultă teribilă pentru minoritățile care doresc pur și simplu șansa de a reuși. Dacă încerci să ai succes în sistemul în care trăiești, ultimul lucru de care ai nevoie este o mișcare care să-ți spună că succesul tău este imposibil deoarece fiecare alb este rasist și te asuprește. Alegerile au dezvăluit și numărul impresionant de intelectuali negri care s-au pronunțat împotriva acestei mișcări „woke”. Sunt înspăimântat de curajul lor și de forța argumentelor lor.

Ce părere aveți despre Trumpism după Trump?

Ar trebui să fie înțeles faptul că sistemul politic este profund corupt de interese speciale. Acest lucru i-a lăsat pe americani frustrați. Deci, a existat o rebeliune de ambele părți ale spectrului politic. Bernie Sanders, care ar fi câștigat în 2016 dacă Comitetul Național Democrat nu l-ar fi oprit, a fost aproape să câștige din nou, în 2020, dar a fost iar blocat de conducerea partidului. Pe de altă parte, l-am avut pe Donald Trump, care a condus cu succes o rebeliune împotriva ierarhiei republicane corupte. Donald Trump a câștigat, dar îi lipsește capacitatea, sau poate temperamentul, de a folosi puterea în mod productiv.

Trump a fost o pauză de la controlul pe care elitele îl dețineau. Dar nu a fost o despărțire foarte utilă. Odată cu alegerea lui Joe Biden, ne întoarcem la vechiul sistem corupt descris de Bernie Sanders. Adevărul este că ne confruntăm cu două familii „criminale”, Partidul Democrat și Partidul Republican. Sunt rețele de influență pentru interesele private și marile corporații.

Ar putea Joe Biden să meargă împotriva mișcării identitare „woke” cu ajutorul republicanilor, având în vedere semnalul încurajator trimis de alegători?

Cred că nici măcar nu va încerca, pentru că este un politician de partid, un fel de purtător de cuvânt al Comitetului Național Democrat (DNC). El va încerca să folosească puterea și energia acestei mișcări, lăsând în același timp DNC să gestioneze activiștii. Dar conducerii democrate îi va fi greu să controleze acest tigru pe care l-au lansat în arenă. Se va alia cinic cu el, dar nu îl va îmblânzi.