Ziua Copilului este sărbătorită în peste 50 de țări din lume pe 1 iunie. O zi în care alegem să fim mai sensibili, mai atenți și să ne amintim de zilele copilăriei. Valabil și pentru președintele Klaus Iohannis, care a postat pe Facebook o fotografie de pe vremea când avea 17 ani. „Amintiri din copilărie”, a scris Iohannis parafrazându-l pe Ion Creangă.
Nu ne-a povestit încă ce boacăne făcea în adolescență, dar internauții consideră că nu era un copil problemă. „O determinare şi o seriozitate care se văd încă din copilărie. Pe fața dvs. scria de atunci „Preşedinte”, scrie unul dintre ei.
„Un copil frumos și serios, ca și acum. Domnule președinte, respect și admirație!”, poți citi într-un alt comentariu.
Alții au considerat că adolescentul Klaus era prea serios și rigid. „Da’ erai mare de când erai copil”, spune în mod ironic un internaut. „When man meets machine. Werminator!”, „Alte vremuri… Ce versiune rulați atunci, Windows NT? Lipseau driverele video, presupun, asta ar explica poza alb negru”, „Ați avut o copilărie fericită din câte observ!” – au scris câteva persoane, făcând aluzie la expresia facială prea dură pentru un copil.