Cu 48 de ore înainte de alegerile legislative din Germania, Greta Thunberg conduce protestul organizat la Berlin de activiștii pentru mediu
Cu două zile înainte de alegerile legislative germane, mii de activiști pentru mediu, conduși de Greta Thunberg, intenționează să facă presiuni asupra candidaților, protestând vineri în toată țara pentru a cere măsuri decisive împotriva încălzirii globale.
În timpul campaniei electorale, „partidele politice nu au luat suficiente măsuri împotriva catastrofei climatice”, spune Luisa Neubauer, șefa mișcării Fridays for future (Vineri pentru viitor) din Germania, într-un interviu acordat AFP. „Schimbarea va fi posibilă numai dacă vom face presiuni în stradă (…), dacă vom provoca partidele politice spunând că ‘nu mai există scuze'”, adaugă ea, asigurând că alegerile sunt „extrem de importante” pentru că ele „vor stabili cursul” următoarelor decenii.
„Vineri pentru viitor”, lansat în 2018, organizează a 8-a „grevă” vineri, în peste 70 de țări. Vectorul de imagine al mișcării, activista suedeză Greta Thunberg va ține un discurs la începutul după-amiezii, în fața Reichstag-ului.
Partidul lui Merkel, pe locul doi în sondaje
Înaintea alegerilor legislative, sondajele prezic un meci strâns între social-democrați, care au 25% din intențiile de vot și tabăra conservatoare (CDU / CSU), creditată cu 23%. Verzii, la sfârșitul unei campanii considerate dezamăgitoare, ar obține 15% din intențiile de vot, ocupând locul trei, înaintea partidului liberal (12%).
Candidatul conservator, Armin Laschet, este așteptat la München alături de cancelarul Angela Merkel, care iese din politică după 16 ani de guvernare. Merkel a făcut eforturi în ultima lună pentru a-l sprijini pe Armin Laschet.
Schimbările climatice reprezintă o provocare majoră pentru Germania, a patra cea mai mare economie din lume, puternic industrializată și poluantă.
Greta Thunberg a relativizat impactul alegerilor germane în lupta împotriva încălzirii globale. „Criza climatică nu poate fi rezolvată doar de partidele politice”, spunea ea înainte de călătoria sa la Berlin. „Nu putem vota doar pentru schimbare, ci trebuie să fim activi și să ieșim în stradă pentru a cere acțiuni”, a adăugat ea.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook