S-a ajuns la un acord „cu privire la o soluție unică”, dar furia și criticile nu au dispărut. Țările membre ale UE au avut o dispută joi, cu privire la alocarea a zece milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech – Austria, Slovenia și Cehia au refuzat să ajute cinci țări aflate în dificultate.
Într-un final, s-a ajuns la un acord care „reprezintă o expresie semnificativă de solidaritate prin distribuirea a aproape 3 milioane de vaccinuri către statele membre care au cel mai mult nevoie de ele”. Încă o dată, lipsa vaccinului cristalizează tensiunile. Și acest episod a creat o mini-criză în Europa.
Două zile de negocieri
Două tabere s-au ciocnit în această problema. 19 țări au fost de acord să fie solidare cu Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia și Slovacia. Prin urmare, cele cinci țări vor primi o procent din cele 10 milioane de vaccinuri, proporțional cu popilația lor. În plus, vor împărți între ele alte 2.854.654 de doze acordate de partenerii europeni.
În detaliu, Germania, Belgia, Cipru, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România și Suedia vor împărți 6,66 milioane de doze de vaccin.
Austria, Slovenia și Republica Cehă au refuzat să ajute cele cinci țări aflate în dificultate. Două zile de negocieri între ambasadorii țărilor membre nu au reușit să le schimbe abordarea.
Cancelarul austriac, „egoist”
Propunerea de compromis care a fost prezentată statelor membre de Portugalia prevedea o distribuție proporțională în funcție de populație pentru 7 milioane de doze și să rezerve 3 milioane de doze pentru cele cinci țări aflate în dificultate. Praga a refuzat compromisul pentru că a considerat „insuficient” gestul făcut în favoarea sa. Poziția sa o face să piardă 143.000 de doze acordate în solidaritate, a explicat un diplomat european.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a dobândit datorită intransigenței 199.000 de doze pentru țara sa, în loc de 139.000, așa cum prevedea tratatul portughez. „Cancelarul Kurz a arătat o lipsă de solidaritate și a abandonat Bulgaria, Estonia, Croația, Letonia și Slovacia. Se mulțumește să scrie scrisori și să-i dezamăgească pe aliații săi”, s-a lamentat un diplomat european.
„Sebastian Kurz s-a arătat egoist în această afacere. A refuzat solidaritatea care a motivat acțiunea sa”, a adăugat reprezentantul unui alt stat membru. „În ceea ce îl privește pe primul-ministru sloven, el dă un semnal greșit înainte de președinția UE”, a adăugat el.
Europarlamentarul francez Véronique Trillet-Lenoir a denunțat „naționalismul vaccinului”. Potrivit ei, „acești lideri vor trebui să dea socoteală populației lor. Solidaritatea altor state va permite alocarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech către cele mai afectate țări”.
Sistem de distribuție precomandă
Cele zece milioane de vaccinuri contestate corespund unui avans de livrare acceptat de Pfizer/BioNTech în al doilea trimestru. Acestea fac parte dintr-un lot de o sută de milioane de doze care nu trebuiau să fie disponibile inițial până în al treilea trimestru al anului 2021.
Distribuirea dozelor precomandate de UE se face între cele 27 de state membre proporțional cu populația lor. Dacă un stat decide să renunțe la achiziție, alte țări interesate le pot cumpăra, a declarat un negociator. Unele țări nu au comandat suficiente doze sau se bazează prea mult pe vaccinul AstraZeneca, din cauza prețului său mai mic. Dar ei se confruntă cu problemele de producție.
La mijlocul lunii martie, în frunte cu cancelarul austriac Sebastian Kurz, liderii cehi, sloveni, bulgari, croați și letoni au cerut instituirea unui „mecanism de corecție” pentru a obține doze suplimentare, considerând că au fost „nedreptățiți” de sistemul de expediere. Potrivit UE, țările în dificultate din punct de vedere al vaccinurilor sunt Bulgaria, Croația, Slovacia, Letonia și Estonia.
Sursa: L’Express