Cristiano Ronaldo, diagnosticat cu o afecțiune care nu poate fi tratată și se agravează în timp. Din 2014 suferă de tendinoză
Foto: AP
Cristiano Ronaldo a fost diagnosticat în 2014 cu o afecțiune rară a genunchiului care nu poate fi tratată și care se agravează în timp. Problema de sănătate nu l-a împiedicat pe atacantul în vârstă de 35 de ani să își continue cariera de excepție. În 2018, Ronaldo s-a transferat la formația italiană Juventus Torino, după nouă sezoane petrecute la Real Madrid.
Ronaldo suferă de tendinoză, o afecțiune care nu poate fi tratată, caracterizată ca „degenerativă”, ceea ce înseamnă că se agravează de fiecare dată când genunchiul este supus la efort, potrivit Sport Bible.
Începând din 2014, Ronaldo a cucerit patru trofee Champions League și două titluri în La Liga cu Real Madrid și un titlu în Serie A cu Juventus.
În 2016 a devenit campion european cu Portugalia, iar în 2019 a câștigat ediția inaugurală a Nations League cu naționala țării sale.
Tot după ce a fost diagnosticat cu respectiva afecțiune a câștigat trei Baloane de Aur: în 2014, 2016 și 2017.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook