Covid-19| Vitamina D reduce riscul de contaminare cu 54%, arată un studiu al Boston University

Covid-19| Vitamina D reduce riscul de contaminare cu 54%, arată un studiu al Boston University

Nu mai aștepta un medicament miraculos pentru Covid-19! Un medic de la Universitatea din Boston spune că o cantitate suficientă de vitamina D poate reduce riscul de contaminare cu 54%.

„Toată lumea a căutat medicamentul magic sau a așteptat vaccinul, dar nu a căutat ceva atât de simplu”, a spus dr. Michael Holick, profesor de medicină, fiziologie și biofizică la Școala de Medicină a Universității din Boston.

Holick și colegii săi au studiat probele de sânge a mai mult de 190.000 de americani din toate cele 50 de state și au constatat că cei care au niveluri deficitare de vitamina D au cu 54% mai multe șanse de a primi un test Covid-19 pozitiv, comparativ cu cei cu niveluri adecvate de vitamina D în sânge.

Riscul apariției coronavirusului este mai scăzut pe măsură ce nivelurile de vitamina D sunt mai mari, arată studiul, publicat în septembrie în Public Library of Science One, articol evaluat de oamenii de știință.

Cu cât nivelul de vitamina D este mai mare, cu atât riscul este mai mic”, a spus Holick.

Mulți oameni au deficiențe de vitamina D, deoarece există doar cantități mici în alimente, a spus Holick. Majoritatea vitaminei D provine din expunerea la soare și mulți sunt privați de acest lucru, mai ales în lunile de iarnă.

Dar « vitamina soarelui » este ușor de găsit și relativ ieftină în farmacii, iar consumul de pastile cu vitamina D nu prezintă niciun risc. „Este perfect sigur”.

Este considerat, de mulți, nutrientul deceniului”, a spus Holick.

Pozitivitatea la COVID-19 este asociată cu nivelurile de vitamina D din sânge, indiferent de rasă, sex sau categorii de vârstă, arată studiul.

Vitamina D suprimă eliberarea excesivă de citokine, o cauză comună a mortalității legate de COVID.

Deficiența acestui nutrient modifică sistemul imunitar, ceea ce face îl face mai susceptibil de a dezvolta infecții ale căilor respiratorii superioare, a spus Holick.

Un adult are nevoie, în medie, de aproximativ 2.000 de unități de vitamina D pe zi, afirmă Holick. El ia 6.000 de unități pe zi de zeci de ani și este foarte sănătos.

Sursa: Boston Herald

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook