Covid-19| Venirea toamnei crește riscul de transmitere a virusului. Cum te poți proteja
Anul acesta sosirea toamnei stârnește îngrijorări: o protecție naturală împotriva Covid-19 care se îndepărtează de noi odată cu soarele.
Având în vedere că virusul s-a răspândit în emisfera nordică la începutul acestui an, nimeni nu știe exact cum va reacționa la noul sezon. Există schimbări climatice care sunt a priori nefavorabile pentru noi. Zilele sunt mai scurte, reducând cantitatea de soare. Este cunoscut faptul că virusurile nu apreciază razele ultraviolete.
Mai presus de toate, comportamentul nostru este probabil să se schimbe, agravând riscul transmiterii coronavirusului.
„Știm că aerosolii se dispersează rapid în aer liber, de exemplu pe o terasă”, ilustrează virusologul Yves Gaudin, de la Institutul pentru biologie celulară integrativă (I2BC) din Paris-Saclay. „Problema cu iarna este că vom tinde să părăsim terasele și vom sta mai mult în încăperi fără ventilație.”.
Directorul Institutului pentru Sănătate Globală de la Universitatea din Geneva, Antoine Flahault confirmă. „Virusurile au tendința de a se răspândi mai ușor în spații slab ventilate, unde sunt mulți oameni”, notează el. „Trebuie să avem în vedere acest lucru”.
Este recomandat să aerisești camerele, de câteva ori pe oră dacă este posibil, chiar dacă asta înseamnă că vei pierde căldură. Mai mult, ai grijă să nu abuzezi de încălzirea centrală: aerul va fi mai uscat și asta slăbește membranele mucoase.
Ceaiurile nu sunt recomandate
Și mănușile trebuie manipulate cu grijă. „Cu mănușile, avem tendința să atingem toate suprafețele, să ne considerăm protejați și să renunțăm să ne spălăm mâinile”, avertizează Benjamin Davido. „Toate măsurile de protecție trebuie păstrate.”.
O dietă sănătoasă și echilibrată este recomandată pentru a nu destabiliza sistemul imunitar. Sunt de evitat grăsimile, chiar dacă, de regulă, iarna avem tendința de a le consuma cu precădere.
Nu este indicat să iei suplimente alimentare fără prescripție medicală sau să bei ceaiuri de plante. Există plante care pot „interfera cu răspunsul imun”.
Sursa: Le Parisien
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook