Tânărul din județul Gorj care a fost desemnat drept primul român infectat cu Covid-19 a luat din nou virusul.
„Carantina part. 2! Am reuşit performanţa să fiu infectat şi a doua oară cu Covid-19. Şi acum e la fel ca prima dată 😂 Eu şi virusul începem să ne împrietenim”, a scris el pe rețelele de socializare.
Cetățeanul din comuna Prigoria, județul Gorj, a fost infectat pentru prima dată în luna februarie. „Băiatul lucrează la o unitate la care este patron italianul (cel care se pare că i-a transmis virusul). Lucra aici în România, nu în Italia. Băiatul este din Dobrana, locuieşte cu părinţii şi cu bunicii. Sunt izolaţi de azi-dimineaţă toţi. Are aproximativ 20 de ani.”, declara atunci primarul comunei Prigoria.
Italianul de 71 de ani a fost în vizită în România, iar la întoarcerea în Italia a fost diagnosticat cu SARS-Cov-2 și internat într-un spital din Rimini.