Covid-19| Jumătate dintre bătrânii decedați în azilele din Belgia puteau fi salvați. „Eutanasiere pasivă”

„Ar fi putut fi salvate vieți în căminele de bătrâni” este concluzia finală a raportului realizat de organizația Medici fără Frontiere (iulie 2020) privind gestionarea pandemiei în casele de bătrâni din Belgia.

Profesorul Benoit Frydman, a vorbit despre o „crimă în masă”

Cuvinte foarte puternice pentru a descrie tragedia umană care a avut loc în casele de îngrijire a persoanelor în vârstă din Belgia. O comisie specială a parlamentului federal va trebui să stabilească responsabilitățile în gestionarea haotică a crizei Covid în aceste unități.

Dați-le morfină

Instrucțiunile erau clare. Planul federal, elaborat împreună cu oamenii de știință, urmărea să evite saturația în spitale. Era esențial să se asigure un număr suficient de paturi în unitățile de terapie intensivă. Dar casele de bătrâni? Au fost uitate, spune raportul Medici Fără Frontiere. 64% din totalul deceselor au fost raportate în caselor de bătrâni, sau aproximativ 6.000 de victime.

Mai mult, bătrânii au fost ținuți în afara spitalelor. Nu suntem în stare să-i salvăm, s-a spus, așa că nu ne ocupam de ei. Shirley Doyen, managerul unui azil de bătrâni din Jette: „Am sunat la toate spitalele, au spus: nu, vor rămâne în ambulanță, nu vor merge la terapie intensivă, păstrează-i la tine. Dar cum îi tratez? « Dă-le paracetamol și pune-i pe oxigen, iar dacă asta nu merge, dă-le morfină”.

Mărturia este îngrijorătoare și nu este singura. O îngrijitoare de la o casă de bătrâni din Valonia, care preferă să rămână anonimă pentru a nu deteriora imaginea angajatorului ei: „De la începutul crizei am fost informați: locuitorii căminelor de bătrâni nu vor fi admiși în secția de terapie intensivă. A trebuit să ne descurcăm.”.

Dreptul la viață nu este pentru toată lumea

În 24 martie, Societatea belgiană de gerontologie și geriatrie publică o directivă clară: „Ocupanții centrelor de bătrâni care sunt foarte slăbiți și contaminați de coronavirus nu vor fi spitalizați.”. Directiva este asumată. Sandra De Breucker, vicepreședinte al Societății belgiene de gerontologie și geriatrie: „Când suntem într-o situație de criză, nu ne aflăm într-o lume ideală. Dacă am fi ajuns la saturație, am fi fost de acord să sprijinim această directivă. Mi-o asum pe deplin.”.

Aceelași lucru si la Royal Academy of Medicine: pe 31 martie, recomandă respectarea regulilor Societății belgiene pentru terapie intensivă. În caz de saturație, va fi necesar să alegeți ce pacient să fie tratat mai întâi. Profesorul Jean-Michel Foidart, secretar permanent al Academiei: „În cazul unui risc de saturație, ne uităm la probabilitatea de a schimba prognosticul. Nu luăm în considerare doar vârsta, dar vedem dacă există are o boală neurodegenerativă, dacă există cancer avansat și, dacă da, pacientul va avea prioritate mai mică decât o persoană mai tânără și mai sănătoasă.”.

Eutanasierea pasivă

În plină criză, doctorul Philippe Delsupehe, medic generalist într-o casă de bătrâni: „Aceasta este eutanasie pasivă, este inacceptabilă”, a spus el la televiziunea belgiană. Astăzi el merge mai departe: „Dacă am fi avut testele de la început, echipamentul de protecție, suficient oxigen, jumătate din decese nu s-ar fi produs”.

Îngrijitor anonim: „Știam că vor pleca, dar nu în aceste condiții. Printre rezidenții noștri morți, mulți ar fi putut trăi câțiva ani în plus.”.

Case de odihnă transformate în spitale improvizate

Casele de îngrijire medicală și au trebuit să improvizeze, să se comporte ca un spital, dar nu erau echipate și personalul de îngrijire medicală nu era pregătit. „Nu aveam medici igieniști, nu știam cum să îmbrăcăm și să scoatem combinezoanele fără să ne contaminăm pacienții. Este posibil să fi făcut greșeli.”.

Am fost abandonați

De îndată ce au apărut primele cazuri de Covid în casele de bătrâni, personalul și conducerea și-au dat seama că nu sunt pregătiți. Și s-a instalat panica, foarte repede. Lipseau toate: măști, halate de protecție, mănuși, gel hidroalcoolic, teste, suficient personal de asistență medicală, lipsă de cunoștințe în gestionarea epidemiilor într-un mediu închis.

„Am fost abandonați de puterea politică, ne spune o asistentă medicală și sper că nu au făcut-o în mod intentionat, am ajuns cu echipamente nepotrivite, fără teste și personal puțin, mulți absenți, fie pentru că ei înșiși erau bolnavi, fie pentru că se temeau să nu-și infecteze familiile”.

Personalul căminelor de bătrâni nu a scăpat nevătămat de acest coșmar. „Ne simțim triști, supărați și, de asemenea, vinovați că nu am fost la înălțime. Am făcut tot ce am putut pentru a-i salva”, ne-a spus altul, „dar dacă există un al doilea val, cum va fi?”.

Comisia specială a parlamentului va reveni la acest episod dureros, chiar rușinos. „O crimă în masă”, a spus profesorul Benoit Frydman. Am lăsat bătrânii să moară pentru că erau prea fragili și prea bătrâni?”.