Covid-19| Fumatul, interzis pe terase și străzi aglomerate. „Fumul transportă particulele infectate”
Provincia spaniolă Galicia va interzice, începând de astăzi, 13 august, fumatul pe străzi și pe terasele cafenelelor, dacă nu este posibilă menținerea unei distanțe de siguranță de cel puțin doi metri între oameni.
Această măsură, fără precedent în Spania, își propune să reducă transmiterea noului coronavirus. Purtarea unei măști nu poate fi ignorată „pentru a fuma țigări sau țigarete electronice (…) pe drumurile publice sau în aer liber, inclusiv terase, cu excepția cazului în care este posibilă menținerea permanentă a unei distanțe minime de doi metri între oameni”, se arată în buletinul oficial al acestei regiuni din nord-vestul Spaniei.
Măsuri stricte de prevenție
Societatea Spaniolă de Epidemiologie a recomandat interzicerea fumatului în aer liber la sfârșitul lunii iulie, deoarece „fumătorii care sunt infectați și asimptomatici pot emite particule infectate, iar fumul le transportă și pun în pericol restul populației”.
Galicia are 30 de cazuri la 100.000 de locuitori, comparativ cu 97 de cazuri / 100.000 de locuitori în restul Spaniei, nu este nici pe departe cea mai afectată provincie, dar a luat și alte măsuri preventive, cum ar fi restricționarea numărului de clienți din magazine, interzicerea adunărilor mai mari de zece persoane sau restricții asupra vieții de noapte.
În afară de Insulele Canare, măștile sunt obligatorii în toată Spania, care este una dintre țările cele mai afectate de pandemie cu 28.579 de decese.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook